Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nouă participanţi ai protestului violent din faţa BEC, audiaţi. Sunt cercetaţi de ultraj, tulburarea liniştii publice şi distrugere

Treisprezece percheziţii au loc, marţi, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, într-un dosar penal privind violenţele produse în 9 martie, în faţa Biroului Electoral Central. În acea zi, susţinători ai lui Călin Georgescu s-au adunat în faţa sediului BEC şi au protestat violent, distrugând mobilier stradal, incendiind obiecte din zonă şi lovind jandarmi. Nouă suspecţi vor fi duşi la audieri.

de Redactia Observator

la 25.03.2025 , 14:18

Potrivit Poliţiei Capitalei, marţi, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigaţii Criminale, împreună cu Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru ultraj, tulburare a ordinii şi liniştii publice şi distrugere.

Percheziţii în Bucureşti şi alte două judeţe

În fapt, la data de 9 martie 2025, mai multe persoane ar fi participat la un protest spontan, pe o stradă din Sectorul 3, în zona sediului Biroului Electoral Central. În acest context, unii dintre participanţii la protest ar fi început să se manifeste violent, în sensul că au recurs la acte de violenţă fizică faţă de forţele de ordine, aruncând obiecte dure în direcţia acestora şi au provocat distrugeri stradale şi în dauna mai multor societăţi situate în acea zonă.

Vezi și

Din cercetări, s-a stabilit că în timpul protestului violent suspecţii ar fi folosit obiecte contondente, iar distrugerile ar fi fost provocate şi prin incendiere.

Pe acelaşi subiect

În scopul administrării materialului probator, marţi, 25 martie 2025, au fost puse în executare 13 mandate de percheziţie domiciliară, fiind depistaţi nouă suspecţi. Aceştia vor fi conduşi la audieri, la sediul Parchetului Tribunalului Bucureşti, faţă de aceştia urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, distrugere şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

13 jandarmi au fost răniţi în total, strada a fost vandalizată

Violenţele din 9 martie au izbucnit în cursul serii, după ce Biroul Electoral Central a respins candidatura independentului Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din luna mai. După anunţul privind respingerea candidaturii lui Georgescu, cele câteva sute de simpatizanţi ai săi strânşi încă de dimineaţă în faţa sediului BEC din Centrul Istoric al Capitalei s-au îmbrâncit cu jandarmii. Acţiunile lor au degenerat în proteste violente care au culminat cu incendierea unor obiecte din perimetrul respectiv, cu rănirea unor jandarmi şi cu distrugerea maşinii unui post de televiziune şi a unor bunuri publice.

Protestatarii violenţi, printre care s-ar fi aflat şi suporteri ai galeriilor de fotbal, au smuls bucăţi de caldarâm şi au aruncat cu ele în jandarmi, dar şi cu alte obiecte din plastic şi cu ouă.

Circulaţia rutieră în Centrul Capitalei a fost blocată complet pe Bulevardul I. C. Brătianu, care leagă Piaţa Unirii de Piaţa Universităţii, iar în zonă au fost comasate forţe ale Detaşamentului special de intervenţie al Jandarmeriei, fiecare persoană care trecea prin zonă, inclusiv turişti, fiind legitimată. Treisprezece jandarmi au fost răniţi şi au fost deschise mai multe dosare penale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
45% dintre români nu ştiu cu cine vor vota. Mergeţi la urne la alegerile prezidenţiale?
Observator » Justiţie » Nouă participanţi ai protestului violent din faţa BEC, audiaţi. Sunt cercetaţi de ultraj, tulburarea liniştii publice şi distrugere