Surse: Fraţii Tate, control judiciar prelungit pentru următoarele două luni
Andrew și Tristan Tate au ajuns marți la sediul DIICOT, unde procurorul de caz i-a anunţat că le va prelungi măsura controlului judiciar pentru următoarele 60 de zile, au declarat surse judiciare.
Fraţii Tate şi-au luat din nou vacanţă. Au plecat azi în Dubai, nu înainte de o scurtă vizită la sediul DIICOT. Procurorii i-au anunţat că au prelungit măsura controlului judiciar cu încă două luni. "Pe 1 aprilie 2025, Andrew Tate şi Tristan Tate au părăsit Bucureştiul cu destinaţia Dubai, cu un avion privat. Atât Andrew, cât şi Tristan doresc să îşi reafirme respectul faţă de sistemul judiciar român şi angajamentul faţă de principiile procesului echitabil, principii pe care le-au respectat constant pe tot parcursul investigaţiilor", au transmis, marţi, reprezentanţii celor doi fraţi.
Frații Tate s-au întors recent în România, după ce au efectuat o vizită în SUA, cu acceptul procurorului de caz de la DIICOT care îi anchetează în dosarul de trafic de persoane și viol. Andrew și Tristan Tate, cu dublă cetățenie, britanică și americană, au fost trimiși în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie 2023, fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violențe.
Ulterior, în decembrie 2024, instanțele au anulat rechizitoriul procurorilor, iar dosarul s-a întors la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale. În urmă cu câteva zile, Andrew Tate declara că va mai rămâne în România pentru câteva săptămâni, dar că poate pleca oricând vrea.
"Sunt o persoană liberă, nu sunt condamnat de nimic, la fel ca voi. Pot să merg în orice vacanță vreau. Pot să merg în Grecia, pot să merg în Australia, oriunde îmi place (...). Dacă mă cheamă (cei de la Poliție, n.r.), vin. Dacă nu mă cheamă, voi fi ocupat să îmi trăiesc viața. Cred că orice om cu creier își dă seama că acest caz nu duce nicăieri. E o situație administrativă, birocratică. Putem vorbi despre cum este nedrept că au încercat să îmi distrugă viața timp de trei ani, dar Dumnezeu ne dă anumite lucruri ca să ne testeze, iar eu cred că Dumnezeu mi-a dat această situație", a declarat Andrew Tate.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰