Antena LIVE

Curs valutar

DNA: Nelu Tătaru a primit mită de la 45 de persoane între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, în perioada pandemiei, actual medic chirurg, ar fi luat mită de la pacienţi de cel puţin 50 de ori în doar trei luni. Procurorii spun că medicul se mulţumea cu puţin: cel mult 500 de lei, dar accepta şi ouă, găini sau raţe. Atenţii care l-au costat însă scump. A rămas fără funcţiile din partid şi nici nu mai poate candida la alegerile parlamentare.

De la 10.10.2024, 16:25
WhatsApp
DNA Nelu Tătaru a primit mită de la 45 de persoane între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente Inquam Photos / Malina Norocea

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.

Nelu Tătaru, urmărit penal pentru 57 de luări de mită

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Tătaru Nelu, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian" din Huşi (jud. Vaslui) şi deputat în Parlamentul României, acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale)", a anunţat joi DNA.

Conform anchetatorilor, în perioada 03 aprilie 2024 - 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal "Dimitrie Castroian" Huşi, Nelu Tătaru ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienţi/aparţinători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenţii chirurgicale, consult pacienţi ori eliberare de reţete medicale.

Pe acelaşi subiect

Lui Nelu Tătaru i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză se mai efectuează urmărirea penală şi privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Nelu Tătaru s-a aflat joi dimineaţă la sediul DNA Iaşi, la ieşire el declarându-se nevinovat.

Nelu Tătaru, de la spitalul din Huşi, la sediul DNA din Iaşi

Joi, cu puţin timp înainte de ora 10 dimineaţa, Nelu Tătaru a ajuns, de la spitalul din Huşi, la sediul DNA din Iaşi, însoţit de poliţişti. Procurorii i-au spus că pe numele său planează peste 50 de acuzaţii de luare de mită. Ar avea dovezi că fostul ministru al Sănătăţii  era deseori răsplătit de pacienţi. 

"Eu sunt nevinovat. Nu am văzut probe, nu am condiţionat şi nu am cerut niciodată în actul medical. Las justiţia să-şi facă cercetările şi apoi vedem ce va fi. Din punctul meu de vedere trebuie să ne punem întrebări de ce n-a existat un flagrant. Chiar dacă la acest moment la spitalul din Huşi sunt angajat doar 8 ore, stau peste 60-70 de ore. Din timpul meu pentru pacienţii mei am făcut aceste lucruri", a declarat Nelu Tătaru.

Procurorii spun că parlamentarul primea mită între 100 şi 500 de lei, dar şi ouă, găini şi raţe. Şpăgile ar fi fost date în perioada aprilie-iulie. Unii dintre cei pe care i-a operat se declară şocaţi de acuzaţiile anchetatorilor, pentru alţii însă, acuzaţiile de luare de mită nu sunt chiar străine. În căutare de probe, procurorii au percheziţionat cabinetul lui din spitalul din Huşi, dar şi farmaciile familiei Tătaru. La audieri, au ajuns, ca martori, şi zeci de pacienţi.

Tătaru era preşedintele organizaţiei PNL Vaslui şi fusese ales să deschidă lista PNL pentru Camera Deputaţilor la Vaslui, la alegerile parlamentare. La ieşirea de la DNA, Tătaru nu mai avea nicio funcţie în partid. Paradoxal, cu câteva zile înainte să fie ridicat de DNA, Nelu Tătaru scria pe pagina sa de Facebook că munceşte pentru pacienţi, nu pentru bani. Potrivit declaraţiei sale de avere, parlamentarul are două apartamente în Iaşi şi Bucureşti şi peste 280.000 de euro în conturi. 

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. ...

nelu tataru mita spaga dna
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024