Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Nelu Tătaru, primele declaraţii după audierea la DNA. E acuzat că lua mită în bani, alimente sau rațe: "Nu am condiţionat niciodată actul medical"

Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătăţii a declarat, după audierea la DNA Iaşi, în urma unor acuzaţii de luare de emită, că este nevinovat şi că nu a condiţionat niciodată actul medical.

de Redactia Observator

la 10.10.2024 , 13:16

Tătaru, însoţit de avocat, a ieşti din sediul DNA Iaşi, unde i s-au prezentat acuzaţiile din dosar. 

Referitor la faptul că este acuzat că cerea mită de la pacienţi, fostul ministru al Sănătăţii a afirmat ”Nu am condiţionat niciodată actul medical”.

Nelu Tătaru, primele declaraţii după audierea la DNA

Vezi și

El s-a declarat nevinovat. Fostul ministru susține că acuzațiile nu sunt susținute de probe. Mai mult, acesta a declarat că a fost ridicat în această dimineață de la spitalul în care lucrează, fără a fi în timpul programului, venit pe ore suplimentare, tocmai din grijă pentru pacienții săi. 

Pe acelaşi subiect

De asemenea, avocata fostului ministru a declarat în fața jurnaliștilor că Nelu Tătaru are calitatea doar de suspect și că nu există flagrant sau denunțător.

Surse din achetă spun că Nelu Tătaru ar fi luat de-a lungul timpului de cel puțin 100 de ori mită. Fostul ministru este medic la Spitalul din Huși. De altfel, în această dimineață s-au făcut percheziții atât la spital, unde este chirurg, cât și la farmacia pe care o deține cu soția sa. 

Potrivit unor surse, anchetatorii ar putea să ceară ridicarea imunității lui Nelu Tătaru, pentru a putea face percheziții și domiciliare.

Fostul ministru al Sănătăţii a fost demis de la conducerea PNL Vaslui

Nelu Tătaru a fost dus la audieri la DNA, fiind acuzat că lua mită de la pacienţi, inclusiv găini și ouă. Fostul ministru al Sănătăţii a fost demis de la conducerea PNL Vaslui și de la conducerea Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, prin decizia Birolui Politic Naţional al partidului, la propunerea preşedintelui Nicolae Ciucă.

"Nelu Tătaru, la propunerea mea, a fost eliberat din funcţia de preşedinte de filială şi, desigur, la nivelul grupului se vor lua măsuri pentru a vacanta poziţia de preşedinte al Comisiei de Sănătate", a spus Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

El a adăugat că Nelu Tătaru nu se va afla nici pe listele de candidaţi la viitoarele alegeri parlamentare. Interimatul la filiala Vaslui va fi asigurat de Varujan Vosganian

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Preferaţi să plătiţi cu cardul sau cash atunci când faceţi cumpărături?
Observator » Evenimente » Nelu Tătaru, primele declaraţii după audierea la DNA. E acuzat că lua mită în bani, alimente sau rațe: "Nu am condiţionat niciodată actul medical"