Antena LIVE

Curs valutar

Șoferul care a spulberat doi copii în Pantelimon va fi audiat la Parchet. Și tânărul cu care a făcut schimb de locuri în mașină va ajunge în fața procurorilor

Cei doi tineri implicaţi în accidentul produs în parcarea de lângă parcul Pantelimon din Capitală, în urma căruia un copil a murit, iar sora acestuia a rămas infirmă, având un picior amputat, vor fi audiaţi, marţi dimineaţă, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

De la 06.08.2024, 09:11
WhatsApp
Șoferul, care a spulberat doi copii în Pantelimon, va fi audiat la Parchet. Și tânărul cu care a făcut schimb de locuri în mașină va ajunge în fața procurorilor

Potrivit unor surse judiciare, începând cu ora 09.00, marţi, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti vor fi audiaţi tânărul de 17 ani, suspectat că a produs accidentul rutier şi cel de 19 ani, care i-ar fi dat maşina băiatului fără permis de conducere. Presupusul autor al accidentului se află în arest preventiv, în timp ce tânărul major este sub control judiciar.

Accidentul a avut loc în 28 iulie, în jurul orei 19.30, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon. Un autoturism a lovit doi copii – un băiat de 9 ani şi o fetiţă de 7 ani, fraţi, iar şoferul a abandonat maşina şi a fugit. Băiatul a murit pe loc, fata fiind transportată la spital.

Şoferul a fost prins după câteva ore, fiind un adolescent de 17 ani, fără permis de conducere. Ulterior, a fost identificat şi un tânăr de 19 ani, cu permis de conducere, dar care au stabilit procurorii era doar pasager în autoturism.

Familia victimelor cere pedepse mai dure

Pe acelaşi subiect

”Ne simţim groaznic... Durere...Pentru noi viaţa nu mai are niciun sens”, a afirmat bunicul. Bărbatul afirmă, referindu-se la autorul accidentului, aflat în arest în preventiv, că ”aceşti oameni vor să scape cu control judiciar pe motiv că a fost o joacă”.

El a făcut apel la autorităţi, la ministrul Justiţiei, Guven, la parlamentari, să fie modificată legislaţia, să fie înăsprită. ”Cerem să se dubleze pedepsele pentru cei care conduc fără permis”, a cerut bărbatul, argumentând că autorul accidentului a condus conştient că nu are permis. El a adăugat: ”Să se schimbe legea, ONG-urile să ajute, societatea civilă, să fie lege egală şi dreaptă pentru toţi!

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident pantelimon
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025