Antena LIVE

Curs valutar

"Acum se va juca printre stele". Sfârşit tragic pentru o fetiţă de 2 ani. Copila a murit în spital, după un presupus atac al unui tânăr britanic

Sfârşitit tragic pentru o fetiţă de doar doi ani din Shotton Colliery, un oraş din estul Angliei. Copila a murit la două zile după un presupus atac al unui tânăr de 20 de ani, care a fost ulterior arestat de poliţişti. 

De la 02.10.2022, 11:29
WhatsApp
Galerie (6)
Copila a murit în spital, după un presupus atac al unui tânăr britanic Facebook

Totul s-a petrecut miercuri, 28 septembrie, în Shotton Colliery, un oraş din regiunea Durham, scrie The Mirror.

Micuţa a fost transportată de urgenţă, cu elicopterul, la spitalul din Newcastle după ce a suferit răni grave în urma unor lovituri care au făcut parte dintr-un presupus atac al unui tânăr de 20 de ani. 

Din nefericire, încercările medicilor de a o salva pe micuţă au eşuat, iar două zile mai târziu aceasta a fost declarată decedată.

Atacatorul, un bărbat de 20 de ani a fost arestat la faţa locului, imediat după atac şi este suspectat de agresiune cu intenţia de a provoca lovituri grave.

Pe acelaşi subiect

Tatăl fetiţei, mesaj emoţionant după tragedie

James Chappel, tatăl îndurerat al micuţei Maya Louise şi-a descris fiica drept "viaţa, pământul şi idolul" lui, spunând că a fost o persoană pe care a iubit-o "din toată inima".

"Ea a fost prea bună pentru această lume şi, drept recompensă, acum se va juca printre stele. Te iubesc atât de mult, Maya Louise Chappell, ești viața mea, pământul meu și idolul meu și voi privi mereu spre tine și te voi iubi din toată inima mea"

Inspectorul Christopher Barker, a spus într-o declaraţie că „Apreciem că prietenii, familia și vecinii sunt profund îngrijorați de acest incident, dar cerem comunității să se abțină de la speculații în mediul online, cu privire la circumstanțele sau la numirea celor implicați”.

Poliţiştii continuă acum ancheta pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut evenimentele.

Ovidiu Cojocaru
tragedie copil atac spital anglia
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024