Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ce s-a întâmplat cu cei 70 de crocodili evadaţi dintr-o fermă lovită de inundaţii din China. Aventura a durat o săptămână

Autorităţile din Guangdong, una din provinciile sudice ale Chinei, au anunţat săptămâna trecută că se confruntă cu o problemă mai puţin obişnuită, cauzată de inundaţiile din ultima perioadă. Mai exact, debitul crescut al apei a făcut ca peste 70 de crocodili dintr-o fermă locală să scape. Specialiştii trimişi pe teren au reuşit să captureze acum reptilele.

De la 19.09.2023, 17:01
WhatsApp
Cei 70 de crocodili evadaţi au fost prinşi Captură video Twitter

Crocodilii care au evadat săptămâna trecută dintr-o fermă din China în urma inundaţiilor au fost capturaţi, a anunţat marţi un cotidian oficial chinez, potrivit AFP.

Cei 70 de crocodili evadaţi au fost prinşi

Peste 70 de exemplare evadaseră dintr-o fermă aflată în apropiere de oraşul Maoming, din provincia Guangdong din sudul Chinei, profitând de inundaţiile care au provocat revărsarea unui lac după trecerea unui taifun.

Autorităţile locale au lansat o vânătoare masivă de crocodili, iar imaginile difuzate de televiziunea de stat CCTV au arătat salvatori purtând cizme de ploaie care scoteau un crocodil din apă folosind o frânghie. "Crocodilii siamezi care scăpaseră au fost prinşi cu toţii, ultimul fiind adus la mal în noaptea de 18 septembrie", a indicat marţi cotidianul oficial The Beijing News, potrivit Agerpres.

Pe acelaşi subiect

Pe site-ul său, imaginile arată circa zece crocodili zvârcolindu-se în noroi, cu fălcile strânse cu bucăţi de pânză şi frânghii, înconjuraţi de persoane ţinând umbrele. Dintre crocodilii evadaţi, 69 erau exemplare adulte şi două erau exemplare mai tinere, potrivit The Beijing News.

În China, crocodilii sunt crescuţi atât pentru piele, cât şi pentru carnea lor, folosită uneori în medicina tradiţională. Pe lângă "cea mai mare fermă de crocodili din ţară", în regiunea afectată de inundaţii se află şi un parc tematic dedicat crocodililor, a precizat China National Radio (CNR). 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

crocodil china evadat ferma
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025