"Era la ușă. Mă aștepta ore în șir". Obsesie sumbră. Un bărbat de 64 de ani s-a deghizat într-un clovn și își urmărea peste tot vecina de care era îndrăgostit
Întâmplare halucinantă în Italia. O femei a trăit coșmarul vieții sale, după ce un vecin care a făcut o obsesie pentru ea a început să o urmărească costumat într-un clovn din filmele horror.
De Redactia Observator la 30.04.2024, 18:49Un bărbat de 64 de ani din Torino a devenit coșmarul unei femei, după ce acesta a făcut o obsesie pentru ea. Bărbatul a fost acuzat că a hărțuit-o pe femeie și a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare. Curtea de Apel din Torino a subliniat caracterul periculos și obsesiv al bărbatului când a dat sentința, potrivit La Repubblica.
O urmărea deghizat într-un clovn
Femeia a povestit că a fost supusă unui adevărat chin timp de luni de zile din cauza bărbatului.
"Am fost urmărită constant. Dacă ieșeam, era la usă. L-am văzut prin vizor cum stătea și mă aștepta ore în șir. A fost un coșmar. Nu puteam face nimic fără ca el să nu alfe. Începusem să am insomnii", a povestit femeia.
- Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai...
- O fostă studentă la Medicină îşi strigă revolta după uciderea Andreei: "Mirel..cuiva îi vei ieși în cale....
- Tatăl studentei ucise a presimţit tragedia şi a încercat să îl sune pe criminal. Mirel era doar amicul Andreei...
Femeia a fost nevoită să instaleze camere de supraveghere peste tot în jurul casei pentru a face rost de dovezi. Pentru a scăpa de el s-a mutat chiar și într-o altă casă, însă bărbatul a reușit să o găsească și a urmărit-o și acolo.
În cele din urmă, femeia a mers la poliție cu dovezile. În fața instanței, bărbatul a susținut că el a avut o relație amoroasă cu femeia însă autoritățile au respins toate mărturiile sale.