"Mă doare. Sunt distrusă". Aștepta să-și vadă fiul eliberat din puşcărie, dar l-a găsit mort în celulă. Tânărul din UK, decedat după tratamentul prescris de medic
O mamă își strigă durerea în fața lumii, după ce fiul ei a fost găsit în celula lui dintr-o închisoare, Tânărului i s-a prescris o „combinație” de medicamente, cu câteva zile înainte de moartea sa.
De Redactia Observator la 30.08.2023, 21:15- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Când Michael McDonagh, în vârstă de 27 de ani, a fost găsit fără suflare în celula lui, mama sa, Margaret Pomeroy a fost „în întregime distrusă”. Michael era tatăl unui copilaș și a fost descris ca un tânăr grijuliu, „cu un zâmbet care ar putea lumina orice cameră”. El ar fi luat o serie de medicamente pentru a trata problemele de sănătate mintală, inclusiv schizofrenia, anxietatea și depresia, potrivit Mirror.
Cu câteva zile înainte de moartea sa, tânărului i s-a prescris un medicament pentru a face față simptomelor de sevraj după ce a recunoscut că a consumat substanțe interzise. Apoi a fost găsit fără suflare la HMP Forest Bank, o închisoare de categoria B din Salford, Greater Manchester. Medicul din închisoare a declarat că bărbatul a murit de bronhopneumonie care probabil a fost cauzată de o „combinație” de medicamente. Mama lui aștepta cu nerăbdare să-și vadă fiul eliberat din închisoare, însă acesta și-a găsit sfârșitul în celulă.
Tânărul a murit după ce i-a fost prescris un medicament nou
„Mă doare că nu pot să-l văd, să-l ating, să-l miros sau să-l aud. Mă simt complet distrusă", a declarat mama tânărului.
- Testarea antidrog în şcoli, lăsată la mâna părinţilor. Cum ar putea fi aleşi elevi care să fie verificaţi
- Elevii ar putea fi testaţi antidrog în şcoli de anul acesta. Măsură controversată, după tragedia de la 2 Mai
- Testare antidrog pentru obţinerea sau redobândirea carnetului de condus. Tragediile de pe şosele ar putea duce la...
Ea a spus instanței că „nu a putut înțelege” cum a murit fiul ei în timp ce era în grija „celor care ar trebui să aibă grijă de el”.
„Nu vreau ca nicio altă familie să treacă prin ceea ce am trăit noi. Sunt recunoscătoare în fiecare zi pentru timpul pe care l-am petrecut cu el”, a continuat femeia.
Un raport de toxicologie a găsit mai multe substanțe, toate acestea fiind prescrise, în sângele său după ce a murit. Medicii au găsit, de asemenea, quetiapină, pe care nu i-a fost prescris, dar au spus că nu au putut identifica niciun medicament ca fiind responsabil pentru moartea lui. Nu existau semne de agresiune fizică sau alte răni pe corpul său.