Antena Meniu Search
x

Video Testarea antidrog în şcoli, lăsată la mâna părinţilor. Cum ar putea fi aleşi elevi care să fie verificaţi

Elevii ar putea fi testaţi antidrog sau ar putea să li se ceară o adeverinţă medicală care să ateste că nu consumă substanţe interzise. Măsurile sunt deocamdată la stadiul de propunere. Părinţii sunt cei care trebuie să decidă dacă doresc sau nu acest lucru. Statisticile sunt îngrijorătoare. 10% dintre tinerii până în 18 ani spun că au consumat cel puţin o dată droguri.

Mădălina Iacob
de Mădălina Iacob

la 30.08.2023, 19:27

Vezi și

După tragedia de la 2 Mai unde doi tineri au fost ucişi de un şofer drogat, autorităţile din Capitală vor să facă şi primele schimbări. Elevii care au un comportament suspect ar putea fi testaţi antidrog direct în şcoli. "Am decis împreună cu agenţia Naţioanlă Antidrog să se realizeze un chestionar. Chestionarul va avea trei puncte. Testăm părerea părinţilor şi a elevilor despre testarea cu aparat antidrog în şcoli", a declarat Rareş Hopincă, prefectul Capitalei. Medicul şcolii ar urma să fie responsabil de testare, însă acest lucru se va face doar cu acordul părinţilor. Rezultatele nu vor ajunge la colegi sau profesori.

Elevii din Bucureşti ar putea să prezinte un document de la medic care să arate dacă au consumat sau nu droguri

"Cred că dacă aceste teste ar fi făcute public şi şi-ar da seama elevii ar putea părea bullying şi ar apărea o discrepanţă între elevii", a declarat Aris Bănuţoiu, reprezentantul elevilor. Aceasta nu este singura propunere. Elevii din Bucureşti ar putea să prezinte un document de la medic care să arate dacă au consumat sau nu droguri. Adeverinta medicala ar putea fi ceruta la fiecare inceput de an scolar sau chiar mai des in comunitatile cu probleme. Unde se vor face si cine va plati pt analize nu au jotarat inca autoritatile. "Ştim cu toţii ce probleme am avut cu avizul epidemiologic. Părinţii vor trebui să înţeleagă în ce condiţii se face această testare, cine va plăti, va suporta costurile, din ce ştiu nu intră la categoria analizelor decontate", a declarat Iuliana Constantinescu, Federaţia Părinţilor.

Planul împotriva consumului de droguri include şi un al treilea punct: introducerea în curriculum a unor ore de prevenţie. Luna viitoare, părinţii şi elevii majori urmează să primească un chestionar. Aceştia ar urma să aleagă una dintre cele trei variante propuse azi. 5 septembrie este data limita pe care au stabilit aici la ministerul de interne pentru planul final de combatere a consumului de doguri. Sunt masuri la nicel national printre care si testarea elevilor cu aparatul drug test. Statisticile sunt îngrijorătoare. În Capitală, un elev din 10 spune că a încercat să se drogheze cel puţin o dată iar vârsta la care copiii consumă pentru prima dată substanţe interzise a scăzut la 13 ani.

La fel crede şi tătăl lui Sebi, una dintre victimele de la 2 Mai. "Da, testarea antidrog în şcoală este o variantă. Dar copiii nu se droghează în şcoli. Se droghează la petreceri, la concerte. La noi sunt foarte puţini bani pentru nenorocitele astea de teste antidrog", a declarat tatăl lui Sebi, una dintre victimele tragediei din 2 Mai. Dacă va fi acceptat, planul se va putea aplica şi la nivel naţional.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Evenimente » Testarea antidrog în şcoli, lăsată la mâna părinţilor. Cum ar putea fi aleşi elevi care să fie verificaţi