"Mami și tati, v-am dezamăgit". S-a sinucis în spatele gratiilor, după ce a fost închisă pentru că s-a urcat băută la volan. Biletul lăsat de tânăra din UK
Ultimele cuvinte sfâșietoare ale unei prizoniere care și-a luat viața la doar 21 de ani. Tânăra a lăsat un bilet de adio pentru părinții ei, în care a împărtășit agresiunile la care a fost supusă în închisoare. Fata fusese închisă pentru că a fost prinsă băută la volan și nu a făcut față vieții din spatele gratiilor.
De Redactia Observator la 15.01.2024, 10:29Părinții lui Katie Allan, Linda și Stuart Allan, spun că biletul ei de adio evidențiază eșecurile din sistem care au dus la moartea ei. În ultima ei scrisoare traumatizantă, care a fost găsită lângă cadavrul ei în Polmont Young Offenders Institution din Scoția, unde a murit, scria: „Dragă mami și tati, îmi pare foarte rău că a trebuit să se termine așa, dar pur și simplu nu am putut continua. Îmi pare atât de rău că v-am dezamăgit pe amândoi ca fiică și pe Scott ca soră. Pur și simplu nu sunt deloc făcută pentru închisoare și nu am mai pot face față tuturor lucrurilor dureroase care se spuneau. V-am iubit pe amândoi din toată inima, dar să fiu sinceră, lucrul care m-a speriat cel mai mult a fost să vin acasă. Am făcut niște alegeri foarte proaste în viața mea”, potrivit Mirror.
S-a sinucis în închisoare, la câteva luni după ce a ajuns acolo
Katie, în vârstă de 21 de ani, a murit după ce a fost închisă pentru conducere periculoasă, sub influența alcoolulu. Când și-a luat viața, Katie fusese amenințată de alți prizonieri, se chinuia să doarmă și suferea de alopecie. Într-o altă scrisoare pe care Katie a scris-o cu câteva săptămâni înainte de a muri, și-a împărtășit temerile pentru siguranța ei în instituție, încercând cu disperare să rămână optimistă, în ciuda lipsei de sprijin.
„Te rog să mă crezi că voi fi bine, doar că urăsc acest loc și câțiva dintre oamenii din el chiar nu fac lucrurile mai ușoare, nu înțeleg de ce oamenii trebuie să fie atât de cruzi, mamă”, scria într-un alt bilet.
- Un tânăr din Craiova s-a spânzurat cu cablul de la telefon, în arestul poliţiei. Încercase să evadeze din...
- "Mi-a spus că mă iubeşte". Sunt ultimele cuvinte ale Lilianei pentru fiul său. A murit sub o ploaie de lovituri,...
- S-a izbit de copac la doar 10 kilometri de locul în care soția sa zăcea într-o baltă de sânge. Misterul...
„Katie nu a mai putut face față brutalității. Katie luase o decizie fatală. Ea a încălcat legea. Acea singură decizie a costat-o viața”, a declarat mama fetei.
Katie, din Clarkston, Renfrewshire, studia geografia. Ea a fost condamnată la 16 luni de închisoare, după ce s-a urcat băută la volan. În urma incidentului, un tânăr de 15 ani a fost rănit.