"Nu pot să cred că sunt moarte". Un tată și-a ucis cele trei fiice rând pe rând, după care s-a predat. Bărbatul mai fusese condamnat pentru violență domestică în Franța
Sfârșit tragic pentru trei fetițe de 5, 10 și 11 ani, care au murit de mâna tatălui lor. Bărbatul, care a mai fost arestat pentru violență domestică, le-a omorât pe copile, după care s-a predat la poliție.
De Monica Palade la 27.11.2023, 14:34Cadavrele celor trei au fost găsite în locuința lor din Alfortville, Franța. Două dintre fete fuseseră măcelărite. Polițiștii și pompierii au avut parte de o scenă de groază, atunci când au deschis ușa casei, duminică. La începutul după-amiezii, un tată s-a prezentat la secția de poliție Dieppe, în Seine-Maritime, pentru a mărturisi că și-a ucis cei trei copii în apartamentul său din Val-de-Marne, la 200 km distanță.
Și-a ucis cu bestialitate fetițele
Potrivit primelor elemente ale anchetei, cei trei copii au fost descoperiți în casă: unul pe canapea, ceilalți doi sub o pătură. Trupurile fetițelor mai mici fuseseră mutilate în mod atroce. Când pompierii au găsit-o pe cea mai în vârstă, s-au gândit că o pot readuce în simțiri, deoarece nu avea răni de înjunghiere. Degeaba. Urmele de pe gâtul ei arătau că a murit prin strangulare, ceea ce va trebui confirmat de autopsie.
Bărbatul care s-a prezentat ca tatăl copiilor se numește Younes, s-a născut în Maroc în urmă cu patruzeci și unu de ani și este deja cunoscut poliției și serviciilor de justiție.
- Un adolescent de 17 ani din SUA, suspect de crimă, a evadat din închisoare pentru a doua oară în decurs de o lună
- Ucis cu 196 de lovituri de cuțit, după ce a păcălit 2 bărbați că o să-i îmbogățească. Criminalii din UK...
- Și-a ucis fetița adoptivă de 2 ani, apoi a cărat-o în brațe până la spital, mințind că a căzut pe scări,...
Pe 29 aprilie 2021, el a fost condamnat de instanța din Créteil pentru „violență asupra soției în prezența unui minor”, detaliază acuzarea. De asemenea, a fost găsit vinovat de violență asupra unui minor sub 15 ani. El a fost condamnat la optsprezece luni de închisoare, inclusiv douăsprezece luni cu suspendare. De asemenea, a făcut obiectul unei anchete pentru viol conjugal, dosar respins pentru „infracțiune insuficient caracterizată” în iulie 2021. Femeia obținuse un ordin de protecție, care s-a încheiat în primăvara anului 2023.
Recent, a avut din nou dreptul de a-și păstra copiii. „Încerca să se împace cu mama fiicelor sale”, relatează o sursă apropiată anchetei. O sursă din poliție crede că imediat după faptă, bărbatul s-a gândit la sinucidere, dar s-a răzgândit, scrie Le Parisien.
În Marolles-en-Brie (Seine-et-Marne), unde fetele locuiau cu mama lor - și unde locuia cuplul înainte de separare - aceste evenimente violente rămân întipărite în mintea oamenilor. „Era ciudat. Uneori bea. Poliția venise de mai multe ori”, mărturisește un vecin. „Le-am revăzut pe fete săptămâna trecută, într-o seară, când am venit acasă de la serviciu. Nu pot să cred că sunt moarte”, a spus o tânără. Atârnată de un coș de gunoi galben, în fața ușii din față a căsuței în care locuiau cele trei micuțe, a rămas o umbrelă roz cu unicorni.
Potrivit Le Figaro, copiii se aflau în custodia alternativă între tatăl și mama lor. Femeia, în vârstă de 36 de ani locuiește în Marolles-en-Brie din Val-de-Marne și încă nu a fost găsită de poliție. Suspectul a spus că nu știe unde se află.