O fetiţă de 4 ani a rămas cu cicatrici îngrozitoare pe față, după ce a fost atacată împreună cu mama ei de câinele vecinului
O fetiță de patru ani a rămas cu cicatrici îngrozitoare pe față, după ce a fost atacată de un pitbull când ea și mama ei au încercat să-l ajute pe proprietarul bolnav de demență. Lainey a fost atacată de câine când ea, fratele ei Wesley, în vârstă de doi ani, și mama Bethany Hastings, au încercat să-și ajute vecinul să se întoarcă acasă. Femeia în vârstă rătăcea pe proprietatea lor, pe 26 aprilie, și au escortat-o înapoi folosind căruciorul de golf. Incidentul a avut loc în Carolina de Sud.
De Redactia Observator la 13.07.2022, 10:41Bethany a spus că, atunci când au ajuns la casa femeii, ușa din față era deschisă și animalul a ieșit și a început să-i atace copiii. Animalul s-a aruncat mai întâi asupra copilului cel mai mic, înainte de a trece la Lainey după ce ea a început să ţipe. Mama a intervenit imediat și a încercat să lupte, dar câinele a atacat-o din nou pe fată, târându-o și provocându-i multiple răni la față, conform Daily Mail.
Mama s-a luptat din răsputeri pentru copiii ei
Femeia, o asistentă de profesie, a reușit în cele din urmă să pună mâna pe fiară, în timp ce aștepta ajutor. Mama a declarat că câinele i-a mușcat fața și, în același timp, a fost mușcată de furnicile care se târau pe tot corpul ei, a spus ea pentru WCSC: ''Nu am avut de ales. Dacă îi dădeam drumul, ar fi sărit din nou peste ei sau pe mine''.
Un vecin a sosit în mod miraculos cu cinci minute înaintea paramedicilor și i-a ajutat pe copii să urce în maşină. Mama și micuţii au fost duși cu toții la un spital local pentru a fi tratați. Lainey, care a avut cele mai grave răni, a trebuit să rămână la terapie intensivă timp de patru zile. Aceasta va avea nevoie de mai multe proceduri de-a lungul anilor pentru rănile suferite.
- Un câine Labrador, înfometat şi speriat, supravieţuitor al exploziei din Havana
- Aki, noul membru al departamentului de pompieri din Cluj. Ciobănescul belgian va ajuta autorităţile în misiunile...
- "Era ori el ori fiica mea". O mamă a înjunghiat mortal pitbullul familiei, după ce câinele i-a atacat fetiţa de...
În timp ce câinele responsabil a fost eutanasiat, Hastings a spus că este încă zguduită de experiența terifiantă, dar încearcă să-și recapete sentimentul de a reveni la normalitate. ''După asta, îți dai seama cât de vulnerabil ești cu privire la toate'', a spus curajoasa mamă.