O minune de copil: S-a născut vânăt, umflat și plin de tumori canceroase, cu o boală extrem de rară, dar a demonstrat că miracolele există
Mama unui copil-minune care s-a născut cu o formă extrem de rară de cancer, care afectează 1 la 5 milioane de bebeluşi, a trebuit să ia o decizie sfâşietoare pentru a-şi menţine nou-născutul în viaţă. În ciuda medicilor care nu aveau speranţa că micuţul va trece peste boală, copilul a demonstrat că miracolele există.
De Larisa Andreescu la 08.12.2021, 17:37Mama a doi copii, Natasha Lucas, din Penrith, a știut că ceva nu era în regulă când a simțit că sarcina de 36 de săptămâni este bursc „prea liniştită”. În mod normal îşi simţea bebeluşul făcând mişcări în pântecul ei, dar într-o caldă zi de noiembrie a anului trecut semnele că ceva ar fi în enregulă au făcut-o să meargă la spital. A făcut mai multe analize, care au ieşit negative, dar instinctul ei a făcut-o să ceară o cezariană de urgenţă.
Micul Ashton s-a născut la Spitalul Nepean din Penrith, în vestul orașului Sydney, Australia, pe 17 noiembrie, o zi pe care Natasha și soțul ei Nathan nu o vor uita niciodată. Bebeluşul a venit pe lume vânăt, umflat şi acoperit de vânătăi, provocând rapid priviri între medicii şi asistentele care asistau la naştere.
„Nu vedea de perdea, dar un lucru ştiam...era linişte. Foarte linişte. Ashton nu plânsese”, a declarat mama.
- O tânără a aflat că este însărcinată cu 50 de minute înainte să nască: "Credeam că sunt constipată, tata...
- O tânără, care și-a ucis bebeluşul cu lovituri repetate de cuțit, suferea de depresie postnatală, în SUA:...
- O româncă și familia ei au murit într-un incendiu, în Barcelona. Un bebeluș și un băiețel de 3 ani, printre...
Tatăl băiețelului i-a tăiat cordonul ombilical în timp ce medicii i-au asigurat pe ambii părinţi că fiul lor va avea nevoie doar de oxigen suplimentar. Cu toate acestea, testele au arătat că băiețelul era plin de tumori canceroase, ulterior fiind diagnosticat cu leucemie mieloidă acută congenitală. Boala rară afectează doar unul din cinci milioane de bebeluși și poate fi tratată cu chimioterapie, o decizie imposibilă lăsată în mâinile părinților lui Ashton.
O decizie între viaţă şi moarte
Natasha a spus că atunci când l-a văzut pentru prima dată pe cel de-al doilea fiu al ei născut, acesta era vânăt şi înfăşurat în tuburi, în unitatea de Terapie Intensivă neonatală, relatează Daily Mail. Ea și soțul ei nu credeau că prețiosul lor copil ar putea suferi de o boală atât de agresivă și le-a fost extrem de greu să îi decidă soarta.
Medicii le-au spus că nou-născuții supraviețuiesc rareori primei runde de chimioterapie din cauza otrăvirii cu toxicitate, lăsându-i pe tinerii părinți zdruncinaţi de durere. Ce puteau face? Să aleagă tratamentul cu gândul că fiul lor ar putea să moară sau să nu îi ofere tratamentul şi şansele să îl piardă să rămână la fel de mari?
„Medicii ne-au oferit două variante. Unu, nu îl tratezi cu chimioterapie și el va muri sau doi, îl tratezi cu chimioterapie și există posibilitatea ca el să moară”, a spus Natasha.
Odată cu începerea tratamentului, mama a pregătit şi eventuala înmormântare
La doar cinci zile, Ashton a fost transferat la Spitalul de Copii din Westmead pentru a începe chimioterapia cu scopul tratării leucemiei rare. Mama lui a spus că i-a fost extrem de greu să fie aproape de copilul ei în timpul tratamentelor şi să îl vadă suferind și chiar a început să se pregătească pentru înmormântarea lui, în cazul în care tragedia avea să se aştearnă peste întreaga familie.
„Nu am vrut să mă atașez prea mult de fiul meu în caz că s-ar întâmpla ceva”, a spus ea.
Tânăra mamă a văzut o licărire de speranță când, la doar câteva zile după prima rundă de tratament, Ashton a deschis ochii și i-a privit pe ai ei.
Din acel moment, Natasha și-a canalizat toată energia în recuperarea fiului ei. Iar în mod miraculos, cel mic a supravieţuit şi se simte din ce în ce mai bine. Pe pagina de Facebook oferă actualizări regulate despre sănătatea bebelușului pentru prieteni, familie și susținători.
O fotografie a mamei și a fiului încărcată marți are alături mesajul: „Sunt mai bine! Fața mea zâmbitoare s-a întors și mă plimb din nou prin pătuț! Numărul meu de celule albe este de 0,5, iar neutrofilele sunt de 0,2. Medicii au spus că sunt extrem de mulțumiți de progresul meu și că mă descurc mai bine decât se așteptau până acum”.
Ashton se luptă cu cancerul agresiv de mai bine de un an. A terminat chimioterapia și a primit recent un transplant de măduvă osoasă. În ciuda faptului că încă nu a scăpat de cancer, părinţii sunt extrem de încântaţi să vadă progresul băieţelului lor. Ei speră că Ashton va fi externat din spital în februarie anul viitor. Micuţul şi-a serbat recent prima aniversare cu baloane, cadouri, tort şi lumânări.
„Pentru cineva care a avut parte de un tratament intens şi a continuat să lupte, să trăiască, el este atât de plin de bucurie şi fericit”, a spus Natasha.
O pagină GoFundMe a fost deschisă pentru a ajuta familia cu costurile spitalizării. Au fost strânşi până acum aproape 15.000 de dolari, bani care vor fi folosiţi pentru a ușura povara financiară cauzată de boala Ashton.
Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și