O tânără de 26 de ani din Anglia care se plângea de dureri cumplite de spate a aflat cu stupoare că de fapt are cancer
Credea că are dureri de spate din cauză că schimbase salteaua, dar a aflat cu stupoare că de fapt suferă de cancer. Gemma Brown avea doar 26 de ani, când ea şi nouă său partener, Michael, au cumpărat o un pat dublu împreună.
De Monica Palade la 21.01.2022, 12:20Gemma din Derby a spus că trăia o perioadă minunată în viaţa ei, când au început durerile de spate. După ce mama sa a încurajat-o să meargă la medicul de familie, tânăra avea să afle că are cancer de col uterin.
Ajunsă acum la 30 de ani, Gemma s-a recuperat total, dar a ajuns la menopauză la doar 27 de ani şi nu va mai putea să aibă niciodată copii. Deşi a trecut printr-un adevărat coşmar, tânăra și partenerul ei, Michael, s-au apropiat și acum plănuiesc să se căsătorească.
Dureri de spate inexplicabile
„Michael și cu mine eram în luna de miere a relației noastre și cumpărarea patului împreună a fost prima noastră achiziție importantă. Am fost entuziasmată când a sosit, dar în câteva zile a început durerea de spate. Am dat vina pe noul pat pentru că era o saltea din spumă cu memorie. Mama a insistat şi în cele din urmă când m-am dus la medic, am fost șocată să aflu că am cancer. A fost sfâșietor să aflu că nu voi avea niciodată un copil, dar boala mea ne-a apropiat pe mine și pe Michael și acum plănuim să ne căsătorim”, a povestit tânăra.
- Bolnavii de cancer din Timişoara fac frigul în Clinica de Oncologie. Primăria depăşită de situaţie
- Angela, o tânără polițistă din Sighetu Marmației, a murit la doar 31 de ani. Mesajul colegilor din Poliția de...
- „Mami te iubește infinit, puiul meu drag!” Nicoleta, o româncă stabilită în Anglia, a murit de cancer la...
Gemma a adăugat că acum dorește să conștientizeze alte femei să nu ignore programările şi nici semnele date de organism.
Michael și Gemma s-au întâlnit în iunie 2016 pe un site de întâlniri și în anul următor au decis să cumpere împreună primul lor pat dublu, pentru a se pregăti pentru mutarea în prima lor casă. „Avem o saltea din spumă cu memorie pe care nu am încercat-o până atunci și când au început durerile de spate, am dat vina pe ea. Dar durerea mea se înrăutățea și luam o mulțime de calmante. Mama m-a convins să văd medicul de familie și m-a trimis la analize. Mi-am amintit că primisem o scrisoare pentru un test de frotiu pe care nu o luasem în seamă, pentru că fusesem atât de ocupată la serviciu”.
Formă rară de cancer de col uterin
În septembrie 2017, Gemma a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer de col uterin. „Am fost șocată. Eram o tânără, într-o relație nouă. Mi s-a spus că nu pot avea copii, ceea ce mi-a frânt inima și am fost îngrijorată de ce se va simți Michael. I-am spus să mă părăsească; mă simțeam vinovată că nu-i pot da un copil. Nici măcar n-am putut face sex mult timp. A fost incredibil, mi-a stat alături și a refuzat să plece.”
Gemma a suferit cinci serii de chimioterapie, 25 de şedinţe de radioterapie și două tratamente de brahiterapie. „Chimioterapia a fost îngrozitoare. Părinții și partenerul meu mi-au auzit țipetele în sala de așteptare din secție.”
Tratamentul a fost un succes, dar Gemma s-a confruntat cu o serie de efecte secundare. „Am trecut prin menopauză la 27 de ani și la 30 de ani trec prin altele. Am multă durere și slăbiciune”.