Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bolnavii de cancer din Timişoara fac frigul în Clinica de Oncologie. Primăria depăşită de situaţie

La Timișoara, saga căldurii continuă. Acum, victime colaterale sunt bolnavii și cadrele medicale de la Clinica de Oncologie. În saloane, temperaturile au scăzut dramatic în aceste zile.

de Iulia Pop

la 20.01.2022 , 14:41

Media temperaturilor în saloanele Clinicii de Oncologie a Spitalului Municipal din Timişoara nu depăşeşte 17 grade Celsius, iar bolnavii cu imunitatea scăzută din cauza bolii au pe cap şi frigul. 

Cu pături, ceai cald şi cu haine foarte groase, aşa se combate acest frig din saloane, dar şi de pe coridoarele unităţii sanitare. 

Bolnavii de cancer, ţinuţi în frig 

Vezi și

În mod excepţional a reuşit conducerea spitalului după mai multe solicitări către compania de termoficare să obţină ridicarea temperaturii cu 3 grade în spital, aşa că în saloanele unde ieri erau 10 grade, acum sunt 13. 

Pe acelaşi subiect

Probleme sunt de altfel în tot oraşul, pentru că temperatura apei din reţeaua de termoficare a fost plafonată la 40 de grade Celsius, iar la cât de frig este ar trebui să aibă 60 de grade ca în case să existe o temperatură decentă.

La grădiniţe, există foarte multe mesaje trimise de cadrele didactice părinţilor să-i îmbrace foarte gros pe cei mici şi acolo unde este posibil să-i ţină acasă. 

15, 4 milioane de lei au venit de la guvern pentru Timişoara, bani care ajung doar câteva zile. 

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Bolnavii de cancer din Timişoara fac frigul în Clinica de Oncologie. Primăria depăşită de situaţie