Reacția unui criminal în fața jurnaliștilor, când află că trupul tinerei pe care a ucis-o fusese găsit. Imaginile sunt virale pe TikTok
În iunie 2011, Stephen McDaniel a intrat în apartamentul lui Lauren Giddings, a ucis-o, apoi a aruncat părți din cadavru la gunoi. Câteva zile mai târziu, prietenii și familia au raportat dispariția tinerei, iar ucigașul, care îi era vecin, a dat un interviu în direct, pretinzând că ajută la găsirea fetei. Zece ani mai târziu, filmarea a devenit virală pe Tiktok, cu peste 1,3 milioane de vizionări.
De Veronica Micu la 20.09.2021, 13:28În timpul interviului, Stephen a declarat că Lauren era o tânără extrem de drăguță și că au studiat împreună la aceeași universitate din Georgia, SUA. Și chiar a sugerat că fata ar fi putut fi răpită în timp ce făcea jogging, din moment toate lucrurile din apartamentul ei păreau să fie la locul lor.
Doar că, în momentul în care jurnaliștii îi spun ucigașului mincinos că părți din cadavrul lui Lauren au fost găsite în parcare, tânărul și-a pierdut rapid calmul. A început să privească în altă parte, să clipească frecvent și să se bâlbâie din cauza panicii. Apoi a spus că trebuie să se așeze, scrie Ladbible.
@wohtzup Stephen McDaniel finding out a body had been recovered of the girl he murdered live on tv! #fyp #foryou #liveontv #monster
♬ original sound - And To
Polițiștii au găsit în casa criminalului un fierăstrău
- 8 morți și 6 răniți după un atac armat într-o universitate din Rusia. Studenți filmați cum sar pe ferestre,...
- Trupul neînsufleţit al tinerei dispărute în timp ce călătorea cu logodnicul ei, găsit într-un parc din SUA....
- Crimă înfiorătoare: O femeie a fost ucisă în bătaie de soţ, într-o pensiune din Sinaia. Bărbatul a fost...
Mai târziu, polițiștii i-au percheziționat acestuia apartamentul, unde au găsit un fierăstrău, care fusese folosit pentru a tranșa cadavrul fetei și o cheie universală pentru încuietori.
De asemenea, oamenii legii au descoperit lenjeria intimă a lui Lauren, dar și postări pe blog în care Stephen scria despre tortura aplicată femeilor.
În 2014, infractorul a mărturisit uciderea brutală a fetei și a primit o condamnare pe viață.