Crimă pasională în Milano. Un român de 35 de ani şi-a înjunghiat fostul iubit, în vârstă de 82 de ani. S-a folosit de o drujbă pentru a intra în casă
Un român de 35 de ani a fost condamnat pentru uciderea fostului său iubit, în vârstă de 82 de ani, un italian care locuia în Milano. Octogenarul a fost ucis cu mai multe lovituri de cuţit. Imediat după crimă, românul a mers liniştit la locul de muncă, de unde a fost ridicat la scurt timp de poliţişti.
De Redactia Observator la 07.12.2021, 16:47Crima a avut loc luni seara, într-un apartament din zona Porta Romana. Bărbatul de 35 de ani, de origine română, soţ şi tată a doi copii a fost urmărit după atac de carabinierii din Melegnano şi a fost găsit într-o farmacie acolo unde lucra, scrie publicaţia Corriere.
Nouă minute, atât i-a luat românului să intre în locuinţa italianului pentru a-l ucide. S-a folosit de un vecin al bărbatului pentru a putea intra în imobil, apoi a folosit o drujbă pentru a putea sparge uşa apartamentului. A reuşit în cele din urmă să intre peste bărbatul de 82 de ani, pe care l-a ucis. Imediat după atac, românula încercat să incendieze apartamentul pentru a şterge urmele crimei.
Victima a încercat să se apere folosindu-se de un spraz lacrimogen, dar criminalul a reuşit să îl lovească atât de puternic încât l-a pus la pământ. Pentru a fi sigur că şi-a dus planul la bun sfârşit, bărbatul de 35 de ani l-a înjunghiat pe fostul partener folosindu-se de un cuţit din bucătărie.
Românul a fost prins în farmacia unde lucra
- O tânără, care și-a ucis bebeluşul cu lovituri repetate de cuțit, suferea de depresie postnatală, în SUA:...
- Băiat de 14 ani, înjunghiat în gât de un coleg de clasă în timpul unui examen, în Manchester
- Muncitor, în stare critică la spital, înjunghiat în gât, după ce s-a luat la bătaie cu un coleg, la o fermă...
Vecinii au fost cei care au alertat autorităţile, raportând zgomote suspecte venite din apartamentul italianului, crezând că este vorba despre o spargere. Când primele echipaje ale mobilului carabinierilor au ajuns în via Giulio Romano, au văzut fum ieșind din apartament. Nu a fost o încercare de incendiu ci arderea provocată de lanţul drujbei pe lemnul ușii din față.
Poliţiştii l-au identificat uşor pe român pentru că penumele său era emis deja un ordin de restricţie, pe care victima îl ceruse în urma ameninţărilor pe care le primise din partea acestuia. În apartament au fost găsite, de asemenea, şi obiecte personale ale bărbatului în vârstă de 35 de ani. Mai multe imagini înregistrate de camerele de supraveghere montate în zonă l-au surprins pe român fugind din apartamentul italianului la scurt timp după ce l-a ucis.