"Sincer simțeam că mor, aveam dureri în fiecare zi" Tânără de 28 de ani, lasată în scaun cu rotile de mucegaiul din apartament, în UK
Emma Franklin, o tânără de 28 de ani din Anglia, a ajuns în scaun cu rotile, dependentă de ajutor, și cu zeci de simptome supărătoare, la doar două săptămâni după ce s-a mutat într-un apartament infestat cu mucegai. Cu viața în ruine, femeia a tras un semnal de alarmă cu privire la gravitatea situației, mărturisind că este dispusă să lase totul în urmă și să plece din Marea Britanie, doar pentru a-și recăpăta sănătatea.
De Redactia Observator la 27.08.2021, 16:56Coșmarul tinerei a început în anul 2007, atunci când a fost diagnosticată cu Boala Lyme, cunoscută drept "boala cu 1000 de fețe". Timp de 12 ani, Emma Franklin a dus o lupta grea cu maladia, iar lucrurile păreau în cele din urmă că intră pe un făgaș normal - până în 2018, atunci când a început să tușească, să aibă spasme musculare, eczeme dureroase și a observat că îi cade părul, asta la doar două săptămâni după ce s-a mutat într-un nou apartament.
Declinul a fost atât de puternic și de brusc, încât Emma Franklin a ajuns practic imobilizată la pat. Dormea câte 23 de ore pe zi, iar activități normale pentru orice persoană sănătoasă deveneau un adevărat calvar.
Lăsată de pat din cauza unei alergii la mucegai
Ajunsă din nou pe mâna medicilor, Emma a descoperit că avea niveluri uriașe de mucegai în corp - o ciupercă toxică la care manifesta reacții alergice extrem de puternice. În urma investigațiilor, tânăra a aflat că mucegaiul infestase întreaga locuință - pereți, balcon, suprafețe și ustensile din bucătărie. Femeia a decis imediat să se mute într-un alt apartament, iar, inițial, starea ei de sănătate s-a ameliorat. Însă pentru scurt timp. În 2018, Emma Franklin a început din nou să se simtă rău, iar specialiștii au aflat imediat cauza - mucegaiul intrase în lucrurile ei personale și, practic, îl transferase dintr-o locuință în alta.
- O fetiță de doi ani a murit electrocutată de un încărcător de telefon, în Brazilia. ”Acum ești un îngeraș...
- Tânăra care și-a pierdut iubitul în ziua nunții, mort în accident, a îmbrăcat rochia de mireasă în ziua...
- Un tânăr de 31 de ani s-a prăbuşit fără viaţă pe teren, în timpul unui joc memorial de rugby, în UK: "Am...
"Au fost cei mai haotici ani din viața mea. Nu pot să cred că puțin mucegai m-a făcut să mă simt atât de rău. Sincer simțeam că mor - nu puteam merge, aveam dureri în fiecare zi. Am descoperit că aveam o alergie la o ciupercă iar acum mă gândesc să mă mut în Spania, acolo unde este mai puțină umezeală", a mărturisit ea, potrivit Mirror Online. "Aveam 50 de simptome și sufeream zilnic de altele noi. Nu puteam să fac nimic pentru mine", a povestit femeia.
Emma a lăsat totul în urmă, s-a mutat într-o nouă locuință, iar acum se simte mai bine. Femeia a documentat întreaga ei experiență pe Instagram și Tik Tok, acolo unde este urmărită de peste 13.000 de persoane.