"Un îngeraş mic şi frumos". O fetiţă de 1 an şi jumătate din UK, omorâtă de câinele familiei, cumpărat de abia o săpămână
Tragedie fără margini pentru o întreagă familie din Marea Britanie, după ce o fetiţă de 17 luni (1 an şi jumătate) a murit atacată de câinele cumpărat de puţin timp de părinţi.
De Larisa Andreescu la 23.03.2022, 11:57Bella-Rae Birch a murit la scurt timp după ce a fost transportată la spital, în urma atacului din St Helens, în jurul orei 15:50 GMT, luni, a declarat poliția din Merseyside, potrivit BBC.
Câinele fusese cumpărat în urmă cu doar o săptămână
Ofițerii spun că familia este „absolut devastată” şi se află în continuare în stare de şoc. Părinţii cumpăraseră câinele cu doar o săptămână în urmă, dar nu dăduse niciun semn că ar fi fost periculos, mai ales în interacţiunea cu fetiţa.
Poliția urmează să efectueze mai multe teste asupra animalului, ucis la faţa locului de ofiţeri, pentru a vedea dacă era o rasă ilegală, dacă era turbat sau avea alte probleme, precum şi pentru a încerca să-i identifice pe foştii proprietari.
- Băieţelul de 7 ani muşcat de câinele familiei de aproape 40 de ori, în stare gravă la spital. Vecinii sunt...
- Un bărbat a aruncat 4 căţei la tomberon, într-o pungă de plastic. Sibianul a fost filmat când o târa pe mama...
- Afiș lipit la metroul din Sankt Petersburg: „Pierdut câine pe nume „Pace” pe 24 februarie. Un tip cu urme de...
Atacul a avut loc la casa familiei din Bidston Avenue din zona Blackbrook din St Helens. Potrivit unei vecine, părinţii „ţipau isteric”, văzându-şi copilul plin de răni, după ce fusese atăcat de patrupedul familiei. "Ne-am oprit de la școală și am auzit țipete. Am alergat doar să încerc să ajut și am început să fac manevrele de CPR până când paramedicii au preluat controlul", a spus ea. „Nu am văzut câinele, mă concentram doar să ajut copilul”.
Un alt vecin care a ajutat la acordarea primului ajutor a spus: „Părinții i-au iubit pe copii. Este prea supărător şi sunt mult prea afectat ca să spun altceva”.
Vecina Joanne Matthews a povestit că a văzut o ambulanță în afara casei și apoi au sosit aproximativ 10 vehicule de poliție. „I-am văzut scoțând câinele afară. Nu mi-am putut da seama ce rasă este, dar din spate părea ca un Staffordshire bullterrier sau pitbull”, a spus ea. Vecina de 53 de ani a descris-o pe copilă ca pe un „mic îngeraş frumos”. „Vedeam familia doar în treacăt şi ne salutam, dar erau mereu foarte politicoşi”.
O altă vecină, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a povestit că a ajuns acasă tocmai când poliţia ajunsese la faţa locului, relatează The Sun. "Mama era pe iarba din fața casei și plângea. Era isterică", a spus ea. „De obicei este foarte liniște aici şi este o zonă sigură pentru copii, dar când auzi că s-a întâmplat așa ceva, este atât de supărător”.
Câinele a fost ucis de ofiţerii de poliţie
Doi ofițeri de poliție au rămas la domiciliul familiei în această dimineață pentru a face cercetări şi pentru a obţine mai multe probe, între care şi înregistrări CCTV. În timp ce poliţia efectuează teste pentru a vedea ce rasă de câine a fost și încearcă să dea de urma proprietarilor anteriori, ei îi liniștesc și pe vecinii care sunt șocați și tulburați în urma atacului care a şocat întreaga comunitate. Oricine a asistat la ceva în zonă în acel moment sau care are informații despre câine a fost rugat să contacteze poliția.
„Este un incident tragic și gândurile noastre sunt alături de familia copilului în acest moment devastator. Suntem în primele etape ale anchetei asupra acestui incident extrem de tragic, dar putem confirma că câinele a fost cumpărat de familie abia acum o săptămână”, a declarat Lisa Millingan.
Comisarul de poliție și criminalitate din Merseyside, Emily Spurrell, a spus că a fost „devastată să audă vestea că un copilaş și-a pierdut viața în mod atât de tragic”. „Gândurile sunt alături de familia ei și de cei dragi”, a scris ea pe Twitter.
Poliția și Consiliul St Helens sprijină atât familia, cât și întreaga comunitate locală în aceste momente greu încercate, a adăugat Emily Spurrell.
Consilierul juridic din St Helens, Jeanie Bell, şi-a exprimat de asemenea regretul faţă de vestea tulburătoare, subliniind faptul că moartea fetei a fost „absolut îngrozitoare”. „Nu pot să-mi imaginez durerea pentru familia lor”, a conchis aceasta.