„Un spectator nevinovat”. O tânără de 21 de ani care ieşise în oraş, ucisă de un glonţ rătăcit. Un bărbat s-a enervat că masa de biliard era ocupată şi a scos pistolul
O tânără de 21 de ani a pierit în mod tragic, după ce a ieşit în oraş cu mai mulţi prieteni. În urma unei altercaţii declanşate în barul în care se afla, un bărbat a scos pistolul şi a început să tragă la întâmplare, unul dintre gloanţe lovind-o în cap.
De Larisa Andreescu la 30.06.2022, 13:28Jailene Holton tocmai împlinise 21 de ani. În seara tragică ieşise în oraş cu câţiva prieteni, în ciuda faptului că îşi petrecea în mod normal serile acasă, în linişte, poate citind o carte. Destinul însă a fost necruţător. În urma unei altercaţii la Philly Bar and Grill din Philadelphia, Pennsylvania, a fost împuşcată în cap de către un client nervos. Nu avea nicio vină, ci doar se afla la momentul şi locul nepotrivit.
Unchiul ei, James Holton, a spus că orașul a devenit „vestul sălbatic” și i-a catalogat pe cei care îşi rezolvă problemele cu arma ca fiind nişte „laşi”. El şi-a descris nepoata ca fiind un „copil bun şi cuminte”, care de obicei mergea la serviciu şi apoi se întocea acasă, dar în acea seară fusese convinsă de prieteni să petreacă câteva ore în oraş, relatează Mirror. Jailene era de altfel șoferul desemnat al grupului, dat fiind faptul că nu consuma de regulă alcool. Au ieşit pe un teren de golf înainte de a ajunge la un bar local unde se ţinea un turneu săptămânal de biliard.
În ciudată faptului că toată lumea se simţea bine, la un momentdat, un bărbat a fost dat afară de personalul de la securitate după ce a devenit recalcitrant şi a început să se certe cu alţi clienţi. Se enervase când a aflat că nu poate folosi singura masă de biliard disponibilă în local pentru că avea loc o competiţie. Din parcarea barului, atacatorul a scos pistolul şi a tras 15 focuri în clădire, mai multe gloanţe trecând prin geamuri. A fugit apoi cu o camionetă de culoare închisă, sperând că va scăpa nepedepsit.
Înăuntru însă, se dezlănţuise iadul. Oamenii ţipau în timp ce încercau să se ascundă de ploaia de gloanţe, rugându-se să scape cu viaţă. Pentru Jailene însă era deja prea târziu. Un glonţ a lovit-o în cap în timp ce stătea în spatele barului. Nimeni altcineva nu a fost atins, deși un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit răni la față din cauza geamului spart și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
- Momentul în care un băiat de 12 ani jefuişte o benzinărie din Michigan. Copilul îndreaptă arma bunicului spre...
- Atac armat într-un spital din SUA: Patru morți și mai mulți răniți. Atacatorul a fost ucis
- "Și de jucărie dacă e, se sperie lumea". Panică la Aeroportul din Timişoara, după ce un fost paznic s-a plimbat...
Poliția a ajuns la faţa locului imediat după 23.30. Inspectorul șef al poliției, Scott Small, a declarat reporterilor că Jailene a fost găsită întinsă pe podea, inconştientă. A fost transportată de urgenţă la spital şi operată, însă în ciuda eforturilor depuse de medici, tânăra a fost declarată moartă în jurul orei 4 dimineaţa. Rănile fuseseră mult prea grave pentru a putea fi salvată.
Anchetatorii au intrat în posesia camerelor de supraveghere, însă nu au fost făcute încă arestări.
Familia este devastată şi condamnă folosirea cu lejeritate a armelor
Mama devastată a lui Jailene, al cărui nume nu a fost făcut public, a declarat pentru presa locală că cel mai greu lucru cu care trebuie să se împace este faptul că fiica ei nu era genul de om care să iasă şi să petreacă. Obişnuia să stea mai mult pe acasă şi să înveţe, era muncitoare şi cuminte, iar când într-un final iese pentru scurt timp cu prietenii săi se întâmplă o tragedie.
„Eram în drum spre casă de la serviciu când am primit un telefon şi am spus: «Cum adică vrei să spui că a fost împuşcată??» Era un copil bun. Muncea mult şi stătea mult acasă. Nu era o persoană care să iasă foarte des în oraş. Stătea mai mult singură acasă”, a povestit unchiul ei.
„Când se vor sătura oamenii de aceste atacuri oribile şi nesăbuite în acest oraş? Atacatorii primesc faima de 20 de secunde de a apărea la televizor şi gata. Toată lumea aleargă ca și cum ar fi vestul sălbatic aici, cei care împușcă într-un bar de la 100 de metri distanță sau mai mult sunt nişte laşi. O persoană iese pentru 10-15 minute şi este omorâtă. Este corect? Câţi copii trebuie să moară pentru ca oamenii să spună că este suficient?”, a adăugat unchiul fetei.
O pagină de strângeri de fonduri GoFundMe a fost înfiinţată de familie pentru a ajuta la plata înmormântării lui Jailene: „Pe 28 iunie, Jailene a noastră a fost un spectator nevinovat prins în mijlocul unui alt act de violență fără sens în oraș. Jailene a fost o tânără frumoasă, strălucitoare și deşteaptă, pe care o aștepta cu nerăbdare o viaţă întreagă înainte.”