Adriana Antoni, o nouă piesă sensibilă dedicată mamei ei: "Fac ceea ce mi place în viaţă, iar asta cred că se vede"
Cântă muzică populară, folclor din toate zonele ţării, romanţe, tango-uri sau valsuri, dar, mai presus de toate, face melodii -citez- din suflet pentru suflete. Asta spune Adriana Antoni despre muzica ei.
De Raluca Bădică la 09.02.2021, 13:30- Adriana Antoni lansează o nouă piesă de suflet dedicată mamei sale
- Artista spune că s-a redescoperit în 2020
Artista a avut un 2020 în care s-a redescoperit. Şi a avut timp berechet să creeze şi mai multe piese. Iar 2021 se anunţă unul plin de cântec şi de voie bună.
Până va putea pleca să le aline din nou dorul de ţară conaţionalilor din diaspora, căci asta face de obicei şi cu mare drag, Adriana lucrează la câteva videoclipuri. Cel mai recent dintre ele este închinat mamei ei şi mamelor din lumea întreagă. Raluca Bădică a realizat un interviu în exclusivitate cu artista.
"De la. Dumnezeu! Fac ceea ce mi place în viaţă, iar asta cred că se vede, pun suflet în ceea ce fac", spune artista.
Iar la început de 2021, tot despre proiecte făcute din suflet este vorba. Adriana Antoni a lansat recent un videoclip cu o însemnătate aparte pentru ea.
"Sunt mulţi copii care sunt plecaţi departe de mamele lor, de casele lor şi când vin în ţară sunt mamele care îi aşteaptă aici. Toate aceste poveşti eu le am pus într o melodie, am intitulat-o "Lacrimile mamei mele", am cântat o alături de maestrul Gheorghe Zamfir, iar în rolul de mamă am avut o pe Cezara Dafinescu, a jucat rolul de mamă cum nu se putea mai bine".
Artista visează la spectacolele de altădată
Obişnuită cu spectacole în Canada, Italia, Germania, Marea Britanie sau Statele Unite, artista speră că 2021 îi va aduce înapoi concertele de care îi este atât de dor.
"Eu ce simt din partea oamenilor, simt mişcare foarte multă, deja oamenii au început să programeze, se mişcă lucrurile, sunt mai optimişti. Eu simt că va fi bine şi de abia aştept să urc pe scenă să cânt împreună cu toţi".
Mai ales că are noi piese, gata să fie ascultate şi fredonate. Curând, urmează să lanseze şi un nou videoclip pentru o melodie de dragoste.â
Colaborări de suflet
"Am câteva colaborări extraordinare, pentru mine pentru sufletul meu cu maestrul Gheorghe Zamfir am mai multe colaborări cu doamna Irina Loghin, Elena Merişoreanu. Mă străduiesc pe fiecare album al meu să pun câte un pic din ceea ce mi place mie să ascult. Fiecărei melodii în parte îi dau atenţia cuvenită".
"Să ne încurajăm unii pe alţii şi vă mulţumesc din suflet că-mi sunteţi aproape, pentru toate mesajele pe care le am primit, sunt extraordinare. Vreau să îi salut pe cei din platou, toată echipa o felicit, pentru că faceţi o emisiune foarte frumoasă!"
Adrian Despot se plânge că pandemia i-a furat viața
Pe de altă parte, Adrian Despot declara tot pentru Observator că pandemia i-a furat viața.
Adrian Despot, Viţa de Vie: "Îmi lipseşte viaţa mea. Viaţa mea cu dube, cu tehnicieni, cu scule încărcate, cu drumuri lungi, probe de sunet, concert, hotel, întors, oameni, demontată scena, mers mai departe în alt oraş. Îţi dai seama, deveniserăm meseria noastră".
Acasă" a fost locul unde şi-a găsit fericirea.
Adrian Despot, Viţa de Vie: "Am început cu reparatul casei, ca probabil majoritatea dintre noi ăştia cu meserii libere, cu ciocanul, cu şurubelniţa. Un avantaj în pandemie este să ai un câine, pentru că el aduce pe lângă bucuria pe care o degajă de fiecare dată când cineva intră în casă, poate să fie şi un bun motiv de a ieşi din casă. Este Tekel sârmos pitic. Se numeşte Manoush şi este lumina casei noastre".