Corul Madrigal, album în colaborare cu Zoli Toth cu ocazia Sărbătorilor Pascale
Mai este foarte puţin până la Paştele catolic, iar cu ocazia acestei mari sărbători, Corul Madrigal împreună cu Zoli Toth au pregătit o surpriză: un album special, primul din această serie dedicată Paştelui.
De Mihaela Uretu la 02.04.2021, 17:39- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Albumul se numeşte "Ave Maria" şi conţine partituri complexe. Actorul Marius Manole este invitat special în această producţie deosebită, care s-a realizat şi cu ajutorul lui Zoli Toth. Pe noul CD apare şi lucrarea Benedictus, al cărei clip a fost filmat în două superbe lăcaşuri de cult din Capitală. Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif şi Biserica Evanghelică.
Corul Madrigal lansează "Ave Maria", primul album din seria dedicată Paștelui
"Ave Maria" aduce publicului o selecție de lucrări de inspirație sacră, de o subtilitate aparte, de la motete ale Renașterii până la partituri complexe din istoria muzicii universale, dedicate imaginii și simbolisticii Fecioarei Maria în tradiția creștină apuseană.
La realizarea acestui proiect discografic au colaborat și talentații copii din Ansamblul de percuție Young Beats al Cantus Mundi, coordonați de Zoli TOTH, precum și pianistul Abel Corban.
Emil Pantelimon - manager Corul Madrigal: În situaţia complicată în care suntem acum cu pandemia, Corul Madrigal s-a repliat puţin şi a început să înregistreze foarte multe proiecte. După succesul de la Crăciun, când am primit Discul de Aur pentru vânzări, ne-am hotârât să venim în sprijinul fanilor noştri şi nu numai, cu aceste două albume de muzică sacră, primul lansat deja. "Ave Maria", în care ne bucurăm de participarea lui Marius Manole şi a copiilor coordonaţi de Zoli.
Iar cel de-al doilea CD, va conţine o colecţie de muzică pascală de inspiraţie ortodoxă.
Zoli Toth: Nu e nimic întâmplător. Aceste două piese pentru care am făcut aranjamentul sunt două piese pe care le-am ascultat la slujbă, în Biserică, în perioada Sărbătorilor Pascale de anul trecut şi mi-au plăcut foarte mult. Şi mi-am dorit ca la un moment dat să am onoarea să colaborez cu Corul Madrigal. Pentru că din punctul meu de vedere şi al copiilor de la Young Beats e o onoare să putem colabora cu Corul Madrigal. La un moment dat, energiile se adună şi este foarte important că suntem în Vinerea Mare a celor care sărbătorim Paştele Catolic şi vorbim de acest lucru frumos. Vorbim despre muzică, vorbim despre ceva înălţător şi vorbim despre nişte gânduri de a face bine prin muzică, prin rugăciune şi prin toate lucrurile prin care artiştii pot să le facă.
Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.