Locul hygge al Cleopatrei Stratan: De când l-am cunoscut pe Edi, el a devenit acasă pentru mine
Cleopatra Stratan a fost de curând în România, iar colega noastră Rosse, a filmat într-unul dintre locurile ei hygge.
De Redactia Observator la 22.04.2021, 15:32- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Cleopotra: Studioul ăsta este unde am scris și înregistrat piesa "Te las cu inima". A fost revenirea mea şi o piesa de succes. Aici l-am cunoscut pe Edward, aici am fost cerută în căsătorie. Cred ca Edi s-a gândit că aici ne-am întâlnit prima dată. De când l-am cunsocut pe Edi, el a inceput sa devină acasă pentru mine. În brațele lui mă simt cel mai bine.
Rosse: O să pun aici întrebările.
Care este cea mai mare frică a ta? Am mai multe fobii. Fizic, îmi e frică de şerpi. Spiritual, mi-e frică de singuratate. Cu toate că mereu am avut părinţii alături, îl am pe Edi alături.
Ce nu ai putea sa ierţi vreodată? Infidelitatea. Sunt o persoană foarte iertătoare, îmi place să iert şi trebuie, dar sunt lucruri care dor atât de tare în nişte cazuri că nu poţi trece. Ăsta ar fi unul dintre lucrurile respective.
Descrie cel mai trist moment din viața ta. Cred că atunci când s-a dat carantina şi nu am putut să mă văd cu Edi. Noi ştiam de 2 luni şi după s-a lungit. El trebuia să vină la Chişinău sa filmăm videoclipul și am tot amânat.
Care a fost cea mai frumoasă declaraţie de dragoste primită? Bineinteles, de la Edi. Cerearea în căsătorie.
Rosse: A avut discurs lung?
Cleopatra: Nu. A fost deasupra tuturor celorlalte declaraţii.