Observator de bine, 19 mai 2021. Ursoaică eliberată după 38 de ani; Robert Glință, medalie de argint
Observator de bine, 19 mai 2021, prezentat de Francesca Simionescu.
De Francesca Simionescu la 19.05.2021, 23:43Observator de bine, știrile zilei de 19 mai 2021
1) De la 1 iunie, în România vor urma noi măsuri de relaxare. Oficialii au precizat şi că eliminarea restricţiilor nu va mai ţine cont de pragul de 5 milioane de vaccinaţi.
2) O voluntară SMURD a devenit eroina unei persoane care a căzut pe stradă şi s-a lovit la cap. Tânăra a oprit o maşină care trecea prin zonă, i-a cerut şoferului trusa medicală şi i-a salvat viaţa victimei.
3) Uniunea Europeană redeschide complet granițele pentru persoanele vaccinate. Decizia vine după două săptămâni de negocieri între statele membre.
4) După 38 de ani de captivitate, ursoaica din Rădăuţi se va putea bucura în sfârşit de libertate. Astăzi a ajuns la Sanctuarul de la Zărneşti, unde va trăi alături de alţi urşi.
5) Robert Glință a câştigat medalia de argint la Campionatul European de natație. Este a doua medalie pentru înotătorul român, după cea cucerită în 2018, în Scoţia.