Când i se termină mandatul de premier lui Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă a depus astăzi jurământul şi a fost învestit în funcţia de premier al României. PNL dat primul premier în coaliţia de guvernare cu PSD şi UDMR, după ce partidele s-au înţeles asupra unui program comun de guvernare şi a unui Executiv prin rotaţie. Mandatul lui Nicolae Ciucă este astfel unul limitat, chiar dacă nu există o procedură clară în acest sens.
De Redactia Observator la 25.11.2021, 17:02Liderii partidelor din coaliţie au semnat, joi, acordul politic în baza căruia va funcţiona alianţa PSD-PNL-UDMR până în 2024, în cadrul căreia premierul va fi dat prin rotaţie de cele două mari partide.
Camera Deputaţilor şi Senatul au votat programul de guvernare şi lista Executivului Ciucă. Guvernul Ciucă a trecut cu 318 voturi "pentru", iar mai apoi membrii au depus jurământul la Palatul Cotroceni. Mandatul lui Nicolae Ciucă în fruntea Guvernului este însă unul limitat, în baza acordului dintre PNL şi PSD.
Astfel, guvernul condus de Nicolae Ciucă va funcţiona în actuala configuraţie până pe 25 mai 2023. Următorul premier ar urma să aibă mandat până la alegerile generale din 2024, adică în luna decembrie.
Care va fi procedura de schimbare a lui Nicolae Ciucă
- Miniştrii Cabinetului Ciucă au depus jurământul. Klaus Iohannis: "A fost nevoie să se treacă peste multe orgolii"
- Diana Șoșoacă, discurs halucinant: Arafat cu armata lui de afgani vor intra peste noi în case şi ne vor vaccina...
- Dan Barna: Aţi reuşit, domnule Ciolacu, ceea ce nici Ion Iliescu nu a reuşit, aţi scos PNL din istorie
Întrebat ce se va întâmpla, în mai 2023, la rotaţia premierilor, Cîţu a afirmat: ”Nu există o procedură clară, dar avem Constituţia care spune că se poate schimba un guvern doar prin moţiune sau prin demisie. E nevoie să avem un guvern cât mai repede”.
Întrebat, de asemenea, ce le spune românilor care au votat PNL pentru a scăpa de PSD, Cîţu a afirmat: ”Eu cred că românii ne-au votat pentru o Românie liberală şi pentru principiile liberale. ŞI în această coaliţie PNL va lupta pentru aceste principii”.
La rândul său, Marcel Ciolacu a negat că i-ar fi ruşine de alianţa cu PNL, întrebat fiind dacă acesta este motivul pentru care semnarea acordului politic s-a făcut într-o ceremonie care nu a fost publică. ”Sunt ferm convins că merge coaliţia până în 2024”, a declarat Marcel Ciolacu.
Cine este Nicolae Ciucă - fişă biografică
Nicolae Ciucă s-a născut la 7 februarie 1967 în localitatea Pleniţa, judeţul Dolj. A absolvit Liceul Militar "Tudor Vladimirescu" din Craiova, în 1985, şi Şcoala Militară de Ofiţeri Activi "Nicolae Bălcescu" de la Sibiu, în 1988. În anul 1990, a urmat Cursul de perfecţionare de comandanţi companii cercetare, la Făgăraş. Ulterior, a studiat la Academia de Înalte Studii Militare, specialitatea Arme Întrunite, în perioada 1993-1995, potrivit www.mapn.ro.
În 2000 a urmat cursul PSO (operaţii în sprijinul păcii) (Centrul PfP, Bucureşti) şi cursul de limbă engleză (Academia Forţelor Terestre, Sibiu), iar în 2001, a participat la cursul JOINT şi operaţii multinaţionale (Centrul PfP, Bucureşti). În anul 2003 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare, cu lucrarea "Dimensiunea angajării Armatei României în operaţii întrunite multinaţionale" (UNAP, Bucureşti), iar în 2004 a urmat Cursul de relaţii civili militari în Europa de Est şi Asia Centrală (Hulburt Field, Florida - SUA). În 2005 a urmat Cursul de limba engleză - terminologie NATO, York Sr. John University, iar în 2006 a absolvit, în SUA, Colegiul de război, trupe de uscat, şi a obţinut Masterul în Studii Strategice. În 2012 a absolvit cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale "Securitate şi bună guvernare" - Colegiul Naţional de Apărare, conform www.mapn.ro.
În perioada august 1988-martie 1989 a fost comandant de pluton lansare la Regimentul 26 Mecanizat "Rovine", Craiova, ulterior, martie 1989-septembrie 1992, a fost comandant de pluton cercetare şi instrucţie la Batalionul 121 Cercetare, Craiova.
A fost ofiţer de stat major în Biroul operaţii, batalionul 121 Cercetare, Craiova (septembrie 1992 - octombrie 1993) şi ofiţer de stat major în Biroul operaţii şi pregătire pentru luptă, Brigada 2 Mecanizată "Rovine", Craiova (iulie 1995-mai 1996).
Începând din mai 1996 până în mai 1997, a fost ofiţer de stat major în cadrul misiunii UNAVEM III (Angola), apoi ofiţer de stat major în Biroul operaţii şi pregătire pentru luptă, Brigada 2 Mecanizată "Rovine", Craiova (mai 1997-noiembrie 1998) şi şef de stat major al Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab", Craiova (noiembrie 1998-februarie 2001).
În 2000, a fost comandant al Componentei Terestre la Exerciţiul multinaţional "Blue Danube 2000" şi a îndeplinit funcţia de şef de stat major al Batalionului 26 Infanterie - rezervă strategică SACEUR. În 2001 a fost comandant al Batalionului 26 Infanterie - rezervă strategică SACEUR şi a participat la exerciţiul multinaţional "Dynamic Response", Bosnia şi Herţegovina. În perioada februarie 2001-octombrie 2004, a fost comandant al Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab", Craiova.
Din iunie 2002 până în ianuarie 2003, a fost comandant al batalionului românesc participant la misiunea Enduring Freedom, din Afganistan. În 2003, a fost conducător/director al exerciţiului OCE/EXDIR, în cadrul misiunii ISAF, potrivit www.mapn.ro.
A deţinut ulterior funcţiile: ianuarie 2004-iulie 2004 - comandant al batalionului infanterie participant la misiunea din Irak; octombrie 2004-octombrie 2006 - şef operaţii, Brigada 2 Infanterie "Rovine", Craiova; octombrie 2006-martie 2007, împuternicit şef de stat major, Brigada 2 Infanterie "Rovine", Craiova; martie 2007-februarie 2009 - locţiitor al comandantului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor", Focşani; februarie 2009-ianuarie 2011 - comandant al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor", Focşani; ianuarie 2011-ianuarie 2014 - comandant Divizia 2 Infanterie "Getica", Buzău; ianuarie 2014-octombrie 2014 - şef al Statului Major al Forţelor Terestre.
În perioada octombrie 2014-1 ianuarie 2015, a fost locţiitor al şefului Statului Major General, iar ulterior, 1 ianuarie 2015-28 octombrie 2019, a deţinut funcţia de şef al Statului Major General. În octombrie 2019, a fost trecut în rezervă prin decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis.
La 4 noiembrie 2019, a fost numit ministru al Apărării Naţionale în Guvernul Ludovic Orban (4 nov. 2019 - 14 mart. 2020). La 8 decembrie 2020 a fost numit prim-ministru interimar şi ministru al Apărării Naţionale. În alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, a obţinut un mandat de senator, pe listele Partidului Naţional Liberal. La 23 decembrie 2020, a fost numit ministru al Apărării Naţionale în guvernul Florin Cîţu.
Nicolae Ciucă a fost desemnat, la 21 octombrie 2021, de preşedintele Klaus Iohannis, candidat pentru funcţia de prim-ministru. La 30 octombrie 2021, premierul desemnat a anunţat că a depus la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri pentru Cabinetul său. În data de 1 noiembrie 2021 şi-a depus mandatul încredinţat pentru a cere votul de încredere al Parlamentului României asupra listei şi programului Guvernului.
Pentru rezultatele obţinute de-a lungul carierei, a fost distins cu mai multe distincţii şi decoraţii: Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler, Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Ofiţer, Ordinul Naţional "Pentru Merit" în Grad de Ofiţer, Ordinul Naţional "Pentru Merit" în Grad de Cavaler, Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Comandor, Semnul Onorific în Serviciul Patriei pentru 15, 20 şi 25 de ani de activitate, Medalia ONU, Emblema Onoarea Armatei României, Emblema de Onoare a Statului Major General, Emblema de Onoare a Forţelor Terestre, Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene, Emblema de Onoare a Forţelor Navale, Emblema de Onoare a Informaţiilor Militare, Emblema de Onoare a Comunicaţiilor şi Informaticii, Emblema de Onoare a Logisticii, Emblema de Onoare a Medicinei Militare, Ordinul Naţional de Merit al Republicii Franceze, în grad de Comandor, Emblema de merit "În Serviciul Armatei României" cls. a III-a, Emblema de merit "În Slujba Păcii" cls. a III-a, Emblema de merit "Ştiinţa Militară" cls. a I-a, Titlul onorific de "Militar Veteran" pentru militari, indică www.mapn.ro.
A fost distins cu Medalia pentru Merit, SUA şi Medalia de Onoare a Forţelor pentru Operaţii Speciale ale Statelor Unite ale Americii.