Antena LIVE

Curs valutar

Video

Care sunt avantajele pentru România dacă va intra în spaţiul Schengen. Aderarea ar urma să aibă loc în câteva luni

Fără cozi în vămi şi control la frontiere. România e la un pas de a intra pe poarta Schengen. După multe discuţii, negocieri şi un deceniu de aşteptare, anunţul a fost făcut de cancelarul german Olaf Scholz - România îndeplineşte toate cerinţele pentru aderarea la spaţiul Schengen, alături de Bulgaria şi Croaţia. 

De la 29.08.2022, 20:03
WhatsApp
Vezi și:

Germania s-a răzgândit. După ce ani la rând s-a opus aderării României la spaţiul Schengen alături de Olanda, anunţul a venit de la cel mai înalt nivel.

Olaf Scholz: Schengen este una din cele mai mari realizări ale Uniunii Europene şi trebuie să o protejăm şi să o dezvoltăm. Asta înseamnă, de altfel, închiderea golurilor rămase. Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru calitatea de membre cu drepturi depline. 

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat pe Twitter: "De mai bine de un deceniu, România speră că va intra în Europa fără graniţe. După aderarea la UE, toate guvernele au promis că vor rezolva şi intrarea în spaţiul de liberă circulaţie".

Bogdan Aurescu, ministru de externe: În 2011, ar fi trebuit ca România să intre deplin în Spaţiul Schengen este pentru prima oară când Germania, la cel mai înalt nivel prin vocea cancelarului german anunţă la Praga sprijinul Germaniei pentru România în mod necondiţionat

Pe acelaşi subiect

Mihai Tudose, fost prim-ministru al României: Este o normalitate. În 2017, am fost la preşedintele de atunci, la dl Junker i-am spus că acele criterii sunt îndeplinite demult. I le-am şi arătat şi a zis că până la urmă e o decizie politică

Intrarea în spaţiul Schengen înseamnă libera circulaţie

Turiştii şi transportatorii de mărfuri nu vor mai trece prin procedura de verificare la graniţa cu alte state membre Schengen. Asta înseamnă că nu vom mai aştepta la cozi în vămi. Dacă şi Bulgaria intră în Schengen, pentru români drumul până în Grecia nu va mai însemna şi o lungă aşteptare la punctele de frontieră pentru control.

Dan Nica: În momentul în care călătoreşti, nu mai trebuie să prezinţi paşaportul, mergi în ţările UE la fel cum merg ceilalţi cetăţeni. Faptul că nu mai trebuie să stai la cozile infernale, terestre înseamnă eliminarea unei nedreptăţi uriaşe

Nicolae Ciucă, premierul României: Odată finalizat demersul reușim să ieșim de sub mecanismul de control și verificare și de asemenea să putem să facilităm decizia pe care toți românii o așteaptă, decizia de intrare în spațiul Schengen

Cel mai probabil, până la sfârşitul acestui an, decizia ca România sa facă parte din Schengen va fi votată de Consiliul de Justiţie si Afaceri Interne după ce vom avea susţinerea tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Singurele ţări rămase în afara Schengen sunt Bulgaria, România, Croaţia şi Cipru.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

schengen aderare romania avantaje
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024