Diana Şoşoacă a apărut cu botniţă la tribuna Parlamentului: "I-am cerut lui Moş Niculae un cadou"
Diana Şoşoacă a ieşit din nou în evidenţă în Plenul Parlamentului. Senatoarea a apărut la tribună cu o botniţă pe faţă.
De Redactia Observator la 06.12.2021, 15:52În timpul şedinţei solemne dedicată Constituţiei, Diana Şoşoacă a acuzat autorităţile că şi-au bătut joc de Constituţie, iar la final a scos o botniţă pe care şi-a pus-o în semn de protest pentru că drepturile şi libertăţile cetăţenilor "au fost anulate" de la începutul pandemiei.
"I-am cerut lui Moș Nicolae să-mi dea un cadou pentru aniversarea Constituției. Este o botniță prin care Constituția, drepturile și libertațile fundamentale au fost anulate de către Parlament, președinte și Guvern și rog reprezentantul CCR să aibă mai mult curaj aşa cum a avut în Decizia 457 din 2020, în care au menţionat să starea de alertă încalcă statul de drept, este creată atificial şi nu există fundament constituţional pentru existenţa acesteia. Trăiască România liberă, trăiască dreptul la liberă exprimare! Jos botnița!", a fost discursul Dianei Șoșoacă.
Diana Şoşoacă nu este la primul astfel de moment
Pe 25 noiembrie, la votul de învestitură al Guvernului Ciucă, Diana Iovanovici-Şoşoacă a amenințat că va scoate mulţi români în stradă dacă se va impune vaccinarea obligatorie. Raed Arafat are „o armată de soldați” care „va intra peste noi în case să ne vaccineze”, susține senatoarea.
"Nu am crezut că PNL şi PSD vor reuşit vreodată să guverneze împreună. (...) Domnule general Ciucă, într-o cu totul altă situaţie sanitară, poate ar fi fost bine un pic de dictatură militară aici, prin Parlament. (...) Nu mă mai gândesc decât la proiectul domnului Arafat cu armata lui de cei 90.000 de afgani şi tot felul de emigranţi, care vor intra peste noi în case şi ne vor vaccina obligatoriu. (...) Avem un guvern pe care îl propuneţi, în care avem o singură persoană de sex feminin, nu gen, sex feminin. Nu aveţi alte doamne capabile să ocupe funcţii în acest Guvern sau pentru că discutăm despre armată şi dictatură sanitaro-militară aveţi doar o singură doamnă în acest Guvern?", a spus Şoşoacă în şedinţa plenului Parlamentului dedicată învestirii Guvernului Ciucă.