Antena LIVE

Curs valutar

Florin Cîţu ameninţă şefii ANAF şi ANPC cu demiterea şi sare în apărarea companiilor de carburanţi: Nu aşa îi atragi de partea ta

Florin Cîţu a criticat Guvernul după sancţiunile date către benzinării şi a cerut ca marile companii de carburanţi să nu mai fie ameninţate cu amenzi.

De la 14.03.2022, 11:42
Florin Cîţu spune că amenzile s-au dat pe altceva decât dinamica preţurilor Hepta / Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Liderul PNL Florin Cîţu a criticat dur, luni, la Parlament, campania demarată de Guvern pentru sancţionarea firmelor care au crescut preţurile la carburanţi, săptămâna trecută, el arătând că, dacă este un singur caz de abuz al instituţiilor statului împotriva sectorului privat, în această perioadă, şefii acestor instituţii vor trebui să plece acasă şi el va cere demiterea lor imediată.

”Am văzut săptămâna trecută un desant al instituţiilor statului împotriva companiilor private, pentru că, aşa ne spuneau cei care au făcut acest desant, preţurile au crescut nejustificat. Ceea ce am făcut atunci eu sper să se oprească, pentru că acest atac împotriva sectorului privat nu face bine în acest moment. Avem nevoie de un sector privat care să performeze, puternic, nu un sector privat hăituit”, a spus Florin Cîţu.

El a precizat că au fost tot felul de ”declaraţii bombastice, la televizor, din partea unor şefi ai unor instituţii ale statului, care se duc ei şi, deşi nu au atribuţii în dinamica preţurilor, spuneau cum vor veni ei şi vor face şi vor drege şi preţurile se vor schimba şi au dat de fapt amenzi pe altceva”. ” Aşa ceva nu admit, este inadmisibil, şi vă spun că dacă este un singur caz de abuz al instituţiilor statului împotriva sectorului privat, în această perioadă, şefii acestor instituţii vor trebui să plece acasă, voi cere demiterea lor imediat. Sper să nu existe niciun caz de abuz”, a spus Florin Cîţu.

Ce soluţii vede Florin Cîţu

Pe acelaşi subiect

Potrivit liderului PNL, în acest moment, când avem nevoie de impozite la buget şi de locuri de muncă, ”să trimiţi toată ziua, targetat şi de fapt să nu ai niciun fel de rezultat, doar să faci campanii de televizor", i se pare inadmisibil. 

Florin Cîțu face apel la colegii săi de alianță să încurajeze o mai bună comunicare cu cei care vând produse, pentru ca populația să nu mai fie panicată cu alerte false și să facă provizii în exces.

"Consiliul Concurenței să facă o anchetă și dacă este un cartel să dea amenzi. Consiliul Cocurenței a avut aceste rapoarte și le-a prezentat, a spus că nu există o înțelegere pe creșterea prețurilor. În ceea ce privește dinamica prețurilor, poți alege la ce benzinărie să mergi. Nu știu să existe situații în care să fi crescut prețurile în timp ce se stătea la coadă. Trebuie să comunice  și antreprenorii, dar e greu să îi ai de partea ta când tu vii și îi ameninți cu amenzi. Și în pandemie am comunicat, când era vorba de cumpărat dezinfectant sau drojdie. Încrederea trebuie să vină și prin comunicare cu furnizorii de produse", a declarat Florin Cîțu.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

florin citu carburanti benzina motorina
Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Dispar două zboruri din București către două mari orașe europene. Companiile...
Fanatik.ro
Publicat 07.09.2024
Cum să trăiești mai mult și mai bine: dormi în weekend!
spotmedia.ro
Publicat 07.09.2024
Varză tocată la borcan. Cei 7 pași de aur pe care să îi urmezi pentru ca...
Gandul
Publicat 07.09.2024
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui...
Adevărul
Publicat 07.09.2024
E posibil să faci amor dacă ești un astronaut în spațiu? O Întrebare despre...
A1
Publicat 07.09.2024
Horoscopul zilei de 8 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să-și...
CaTine
Publicat 07.09.2024
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu...
spynews.ro
Publicat 07.09.2024
Motivul pentru care oamenilor obișnuiți le este greu să slăbească. Concluzia...
GSP
Publicat 07.09.2024
Clădirea impunătoare construită la dorința lui Nicolae Ceaușescu care a ajuns...
Click.ro
Publicat 06.09.2024
Experții au dezvăluit secretul dunelor de nisip sub formă de stea. Ce se...
Useit
Publicat 07.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Cine este românca care ar fi fost ucisă în atacul armat din SUA. Preda...
Redacţia.ro
Publicat 05.09.2024
SUA avertizează: „O escaladare dramatică”. Rusia a primit rachete balistice...
libertatea.ro
Publicat 07.09.2024
Divorțul dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck ar putea „deveni urât” din...
ZU
Publicat 07.09.2024
Salată de ardei copți cu măsline și capere. Rețetă cu arome mediteraneene
Hello taste
Publicat 07.09.2024
Ce să faci când copilul nu vrea la școală. Sfaturile specialiștilor
Deparinti
Publicat 07.09.2024
Mai poate continua Ciucă strategia „ostașului în slujba...
ziare.com
Publicat 07.09.2024
Angélica Rivera și José Alberto Castro apar din nou împreună. Au fost...
Happy
Publicat 06.09.2024
Intoxicația cu paracetamol: cum o recunoști și cum se tratează
Medicool
Publicat 07.09.2024
Reacţia incredibilă a lui Dan Şucu pentru Gigi Becali, când şi-a dat seama...
orangesport.ro
Publicat 03.09.2024