Florin Cîțu: "Le voi cere colegilor să voteze pentru ridicarea imunităţii". Senatul decide miercuri dacă îi ridică imunitatea
Dosarul vaccinurilor. Fostul premier, senatorul PNL Florin Cîţu, a declarat, luni, că le va cere colegilor din partid să voteze pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare, precizând, însă, că nu va demisiona din partid şi nici din grupul parlamentar.
De Redactia Observator la 27.11.2023, 15:47"Dacă aş fi avut funcţii în PNL, bineînţeles că aş fi renunţat, dar nu am nicio funcţie", a afirmat Cîţu, la Palatul Parlamentului. El menţionat că şi-a exercitat atribuţiile de prim-ministru în conformitate cu legislaţia din România.
Întrebat dacă dosarul este unul politic, fostul premier a transms că "nu pot să mă exprim în acest moment". "Mi-am exercitat atribuțiile de prim-ministru, în conformitate cu legislația din România", adaugă Cîțu.
Florin Cîţu: Nu am de ce să-mi dau demisia
El spune că nu renunță la calitatea de senator PNL. "Dacă aș fi avut funcții în PNL, aș fi renunțat, dar nu am nicio funcție în PNL. Foarte bine (că PNL susține ridicarea imunității - n.r.), este normal, trebuie să dăm voie anchetei să meargă mai departe să vedem adevărul. Eu voi cere colegilor să voteze pentru ridicarea imunității. Nu am de ce să îmi dau demisia din PNL."
- Vaccinuri de un miliard de euro ce ar fi putut imuniza de trei ori populaţia României. Ce acuzaţii aduc procurorii...
- Dosarul vaccinurilor, la mâna lui Iohannis. DNA așteaptă undă verde pentru începerea urmăririi penale în cazul...
- Florin Cîțu își va da demisia din grupul senatorilor PNL. Anunțul făcut de Nicolae Ciucă, după acuzațiile...
Referitor la declarațiile lui Vlad Voiculescu, că ministrul Sănătății nu a fost consultat cu privire la numărul de doze de vaccin anticovid contractate, Cîțu a precizat că "justiția nu se face la televizor. Documentele sunt la dosar. Vom vedea ce se află la dosar".
Florin Cîțu a refuzat să spună dacă s-a consultat cu președintele Klaus Iohannis despre numărul dozelor de vaccin anticovid achiziționate.
Biroul permanent al Senatului a decis, luni, ca plenul să discute miercuri, 29 noiembrie, solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID.
Solicitarea DNA în cazul Cîţu - miercuri, în plen
Comisia juridică are termen tot până miercuri, 29 noiembrie, la ora 10,00, în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea. Florin Cîţu a ajuns luni, împreună cu doi avocaţi, la Comisia juridică, pentru a-şi studia dosarul.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joia trecută, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziţia de vaccin anti-COVID.
România a plătit 2,5 miliarde de lei pentu 35 de milioane de doze de vaccin anti-Covid, potrivit lui Alexandru Rafila .