Iohannis, despre importanţa sprijinului oferit Ucrainei: "Când consolidăm securitatea Ucrainei, întărim și securitatea noastră națională"
"Trebuie să continuăm să le oferim sprijin politic și să planificăm asupra modului de a îi ajuta să își reconstruiască țara, după încheierea războiului. Când consolidăm securitatea Ucrainei, întărim și securitatea noastră națională", a spus președintele Iohannis, vineri, la reuniunea Grupului Arraiolos, la Porto, potrivit Mediafax.
De Redactia Observator la 07.10.2023, 08:33"În aceste zile, nicăieri în Europa și în nicio circumstanță nu se poate trece cu vederea în vreun discurs ce se întâmplă în partea de Est a continentului nostru. Războiul actual împotriva Ucrainei este un punct de inflexiune al destinului nostru și avem datoria să apărăm principiile și normele juridice internaționale care sunt atacate de Rusia. Exact asta este ceea ce am și făcut. Suntem uniți și puternici, spre surprinderea Rusiei.Trebuie să continuăm să oferim Ucrainei sprijinul financiar, militar și economic de care are nevoie pentru a câștiga războiul.
Iohannis susţine că europenii trebuie să continue să sprijine Ucraina
"Trebuie să continuăm să le oferim sprijin politic și să planificăm asupra modului de a îi ajuta să își reconstruiască țara, după încheierea războiului. Trebuie să-i ajutăm, de asemenea, să câștige pacea. Cea mai bună șansă de a o face este să construim pe Formula pentru Pace a Președintelui Zelenski”, așa și-a început președintele discursul la reuniunea Grupului Arraiolos, la Porto.
Potrivit lui Iohannis, europenii, atât individual, cât și colectiv, trebuie nu numai să continue să ofere sprijin, ci și să-i convingă pe alții să o facă, astfel încât Ucraina să fie în cea mai bună poziție pentru a negocia pacea. Iar Ucraina să fie singura care decide condițiile pentru acea negociere.
- Cu ce sisteme anti-dronă se poate apăra România, în cazul unui bombardament al rușilor
- "Încă una mai vine! I-auzi, ia! Ce a bubuit!". Românii din Isaccea, speriaţi după atacul de la graniţă....
- Reacţia lui Putin, întrebat de un deputat comunist de la Chişinău ce se va întâmpla cu Moldova după războiul...
„Sunt mândru să spun că România a fost la înălțimea tuturor acestor imperative. Vom continua să o facem. Atunci când consolidăm securitatea Ucrainei, întărim și securitatea noastră națională. Și a întregii regiuni. Acest aspect este perceput cu atât mai acut de către cetățenii mei, cu cât recentele lovituri rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au avut un impact și asupra teritoriului țării mele. Se poate vedea aceeași percepție și în reacția altor țări din regiune, precum Republica Moldova. Suntem susținători constanți și fermi ai țării noastre vecine și sprijinim consolidarea rezilienței acesteia, astfel încât să poată face față subversiunii ruse. Republica Moldova este a doua cea mai afectată țară de către război. De aceea trebuie să susținem în continuare și cu toate mijloacele noastre Chișinăul, în paralel cu ceea ce facem pentru Ucraina”, a adăugat Iohannis.
Pacea, mai importantă decât soluţionarea conflictului dintre Ucraina şi Rusia
Președintele a susținut că a câștiga pacea după războiul din Ucraina înseamnă mai mult decât a soluționa relația dintre Ucraina și Rusia în conformitate cu Carta ONU: „Trebuie să ne asigurăm că ceea ce este corect și util în actualele aranjamente de securitate, chiar dacă sunt subminate activ de Rusia, rămâne în vigoare. Scopul nostru trebuie să fie ca, pe baza oferită de principiile de la Helsinki, o agresiune ca a Rusiei asupra Ucrainei să nu se mai repete niciodată. Vreau să abordez, de asemenea, ce ar presupune acest război, ca punct de cotitură, pentru viitorul Uniunii. Pentru că, în cazul particular al Uniunii Europene, acest război funcționează ca un accelerator pentru acțiuni mai ferme, îndrăznețe și rapide!
Ne-am dat seama, în mod acut, că este imperativ să reacționăm decisiv în fața efectelor războiului. Dacă ne dorim ca UE să fie eficace pe scena globală, trebuie să ne consolidăm reziliența internă. Trebuie să urmărim nu numai autosuficiența energetică, sustenabilitatea de mediu, protecția infrastructurii sau reacția promptă la urgențe civile. Trebuie să urmărim, de asemenea, buna funcționare a sistemelor politice democratice și protecția împotriva difuzării de informații false. Nu trebuie să renunțăm în niciun moment al acestui demers la valorile noastre. Este important să le rămânem fideli și să le apărăm”.
"Relația transatlantică este fundamentală pentru viitorul ordinii internaționale"
Președintele a mai spus, parțial legat tot de reziliență, că trebuie să reconciliem procesul de extindere a Uniunii Europene cu funcționalitatea acesteia. Europa cu mai multe viteze nu este însă răspunsul. Poate fi cea mai ieftină soluție din punct de vedere al efortului, dar este o rețetă pentru o Uniune diminuată, nu pentru una mai puternică: Uniunea Europeană ar fi doar atât de puternică cât ar fi gruparea sa cea mai integrată:
„Extinderea este necesară pentru ca UE să-și joace rolul global care i se cuvine. În același timp, Uniunea Europeană trebuie să aibă un proces decizional eficient dacă dorește să joace acest rol. Apoi, trebuie să lucrăm mai îndeaproape cu partenerii cu care avem aceleași viziuni, în Europa și în întreaga lume. Mai ales cu partenerii noștri transatlantici. Relația transatlantică este fundamentală pentru viitorul ordinii internaționale. Pentru ca Occidentul Politic și ordinea internațională să prospere, este crucial ca Uniunea Europeană și Statele Unite să continue să lucreze împreună în armonie. Nu există altă cale dacă vrem să ne asigurăm prosperitatea și securitatea”.