Antena LIVE

Curs valutar

Video

Iohannis, lângă cancelarul Austriei la Consiliul European. Este discutat cazul României în Schengen

După eşecul Schengen, preşedintele Klaus Iohannis este pentru prima oară faţă în faţă cu cel care a spus "NU" aderării României la spaţiul european fără frontiere. Sau mai bine zis, umăr la umăr. Cei doi oficiali participă la discuţiile Consiliului European de pe scaune alăturate. Timp în care negocierile pentru noi discuţii privind aderarea ţării noastre la Schengen continuă, cu toate că subiectul nu se află pe ordinea de zi.

De la 15.12.2022, 14:12
WhatsApp
Vezi și:

UPDATE: Prima referire la Schengen a fost făcută de preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în intervenţia sa de la începutul reuniunii Consiliului European. Aceasta şi-a exprimat dezămăgirea faţă de votul din JAI. "Uniunea Europeană a dovedit de-a lungul timpului că poate îndeparta orice bariere şi poate aduce oamenii împreună. UE poate face asta din nou şi acum dacă are curajul să ia decizii politice care să se menţină emblematice pentru generaţia actuală în construcţia europeană", a spus Metsola.

Până la această oră, presedintele Iohannis a purtat deja mai multe discuţii cu lideri UE

Ca reacţie la discursul lui Metsola, Klaus Iohannis a mulţumit pentru sprijinul vocal puternic al Parlamentului European, dar şi al majorităţii covârşitoare a statelor membre. Până la această oră, preşedintele Iohannis a purtat deja mai multe discuţii cu lideri UE în marja Consiliului pentru a explica situaţia injustă la adresa României şi necesitatea găsirii unei soluţii cât mai rapid posibil. Discuţiile pe  tema Schengen vor continua în reuniunea Consiliului.

În urmă cu aproximativ o oră şi jumătate a început reuniunea Consiliului European. Înainte de această reuniune am avut extrem de multe reacţii vis-a-vis de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi a votului pe care Austria l-a dat. În primul rând, vorbim despre o reacţie a preşedintelui Consiliului European care va fi cere ca în cadrul reuniunii să se discute despre aderarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.

Pe acelaşi subiect

Iohannis e optimist şi crede că anul viitor am putea adera la spaţiul Schengen

Şi preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre acest subiect spunând că trebuie să aibă loc o discuţie, un schimb de opinii. La fel susţinea şi premierul Bulgariei. O reacţie extrem de importantă a venit din partea cancelarului Austria care a repetat în faţa presei că problema este reprezentantă de cea a migraţiei. A avut şi un scurt atac la adresa Poliţiei Române despre care spune că ar ascunde faptul că şi pe la noi trec mulţi migranţi care ajung apoi în Austria.

Rămâne de văzut dacă se stabileşte un calendar de principiu privind aderarea României la spaţiul Schengen. Iohannis se declara extrem de optimist şi spunea că anul viitor am putea adera din nou la Schengen.  

Larisa Bernaschi
austria consiliul europei klaus iohannis romania schengen
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024