Antena LIVE

Curs valutar

Ionuţ Moşteanu: Florin Cîţu nu este alesul lui Dumnezeu la Palatul Victoria, chiar dacă PNL şi Iohannis îl susţin cu tărie

Purtătorul de cuvânt al USR Ionuţ Moşteanu spune că există posibilitatea unor alegeri anticipate dacă nu va fi găsită o soluţie coerentă de guvernare, amintind încă o dată cu USR nu va susţine un nou Guvern Cîţu şi spunând că România nu trebuie să fie dependentă de Florin Cîţu

De la 06.10.2021, 15:18
WhatsApp
Ionuţ Moşteanu spune că USR e pregătită de negocieri cu PNL, dacă renunţă la Florin Cîţu Hepta

Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a adăugat că USR se va aşeza la masa discuţiilor dacă va primi un telefon de la PNL în care să spună că au o altă propunere de premier decât Florin Cîţu.

"Florin Cîţu ne-a dat afară din Guvern doi miniştri şi sunt sigur că nu a făcut-o de capul lui şi a avut o anumită susţinere, din punctul nostru de vedere, pripită. Nu am abandonat guvernarea, am fost daţi afară din acest Guvern de către Florin Cîţu, prin încălcarea repetată a acordului de coaliţie. Opţiunea USR este refacerea coaliţiei, dacă este posibil, dacă celelalte partide din coaliţie vor asta, dacă preşedintele Klaus Iohannis vede asta ca o soluţie. Cred că ar fi o soluţie sănătoasă.

România nu trebuie să rămână dependentă de un singur om, de Florin Cîţu. Văd că PNL şi preşedintele Klaus Iohannis îl susţin cu tărie. Eu cred că Florin Cîţu nu este alesul lui Dumnezeu la Palatul Victoria. Este rezultatul unui dialog, unor discuţii între partenerii de coaliţie. Acum aproape un an de zile a avut o mare şansă să conducă România, să conducă acest guvern de coaliţie şi să facă nişte lucruri. A arătat că nu a putut. A plecat acasă. E nevoie de un nou premier. Noi ne vom aşeza la masă. Avem aceeaşi poziţie. Vom avea întâlniri zilele acestea. Mâine avem un nou Birou Naţional şi o să decidem”, a explicat Moşteanu.

Ce şanse sunt ca USR să mai guverneze cu PNL

Pe acelaşi subiect

Ionuţ Moşteanu spune că se aştepta ca partidele să fie chemate imediat la consultări pentru a se ieşi din criza politică. "Preşedintele este şi parte din problemă şi parte din soluţie şi trebuie să îşi asume un rol corect de mediator, rol dat de Constituţie pentru a face o majoritate parlamentară. Credem că este nenecesar să mai pierdem timpul încă o săptămână pentru nu ştiu ce crede dânsul că se va întâmpla în această săptămână”, a declarat Ionuţ Moşteanu, miercuri la Parlament.

El nu exclude formarea unui nou guvern alături de PNL, dar atrage atenţia şi că liberalii ar putea face o înţelgere cu PSD.

„Şansele încep cu un telefon din partea PNL pentru a spune – avem un nou premier. În momentul acela începem să ne aşezăm la masă şi să discutăm despre acea propunere de premier, despre priorităţile pe care le vedem în continuare, despre un calendar de reforme, despre un acord de coaliţie detaliat. Asta s-ar putea întâmpla. Dacă asta nu se întâmplă înseamnă că PNL preferă să meargă pe mâna PSD, pentru că în momentul acesta sunt două scenarii mari şi late – ori PNL cu USR, ori PNL cu PSD”, a conchis Moşteanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a explicat, miercuri, în Slovenia, de ce nu a convocat imediat consultările pentru formarea unui nou Guvern şi a dat vina pe partidele care au dat jos Executivul Cîţu. Şeful statului a fost întrebat dacă vede posibilă refacerea coaliţiei de guvernare cu USR, el afirmând că este greu să negociezi cu un partid care a votat să îşi dea jos propriul Guvern.

Cornel Preda

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”. ...

motiune de cenzura
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024