Klaus Iohannis a promulgat Legea offshore. Ce prevede proiectul legislativ şi cum ne ajută să scăpăm de gazele ruseşti
Klaus Iohannis a promulgat Legea offshore, care a fost principala piedică în exploatarea gazului din Marea Neagră şi care ar trebui să ne ajute să scăpăm de dependenţa de gaze ruseşti.
De Cornel Preda la 25.05.2022, 11:05Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 25 mai 2022, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore (PL-x 262/11.05.2022).
Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea Legii offshore. S-au înregistrat 248 de voturi "pentru" şi 34 de voturi "împotrivă". Legea offshore primise raport favorabil în comisiile reunite de industrii şi buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi va intra la votul final.
"Proiectul aduce, practic, exploatarea gazelor din Marea Neagră. România, în urma adoptării acestui proiect de lege, poate începe exploatarea gazelor din Marea Neagră. Au fost blocate până acum. Ieri, în Comisia de industrii şi servicii reunită cu Comisia de buget-finanţe s-a dat un raport pozitiv şi mulţumesc tuturor colegilor de la PNL, PSD, UDMR, minorităţi, USR, care au votat acest proiect de lege. Proiectul de lege aduce practic stabilitate, predictibilitate, un sistem fiscal prietenos.
Proiectul asigură securitatea energetică a României prin faptul că statul, Guvernul poate oricând să intervină şi să redirecţioneze gazele către piaţa românească în caz de criză energetică, iar în cazul contractelor bilaterale care se vor încheia Agenţia Naţională a Rezervelor Statului are drept de preempţiune. Asigurăm astfel ca gazul românesc să fie cu prioritate dat către români şi, în urma producţiei din perimetrul Neptun Deep, practic vom avea producţie excedentară. România va deveni un furnizor de securitate regională, un jucător pe piaţa gazelor naturale. Vom deveni independenţi energetic", a explicat în plen Virgil Popescu, ministrul Energiei.
- George Simion, furios pe ministrul Energiei, din cauza Legii Offshore: "Hoţul Virgil, această eroare a naturii,...
- Legea offshore a fost adoptată şi merge la promulgare. Ce prevede proiectul legislativ şi cum ne ajută să...
- Ciucă: La sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz din Marea Neagră. În cinci ani vom deveni...
Primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase în vara 2022
Legea offshore reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât în perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime, stabilind că statul român va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor naturale.
Fondurile provenite din impozitul pentru venitul suplimentar nu vor intra în bugetul de stat în sensul larg al termenului, ci vor merge către extinderea reţelelor de gaz şi pentru proiecte prioritare care vor fi aprobate de Guvern. Virgil Popescu a explicat că, potrivit legii, nu pot fi direcţionate impozitele pentru venitul suplimentar în fonduri private de pensii, aşa cum a existat o propunere.
El a susţinut că în vara acestui an vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră.
"Referitor la când vor începe exploatările de gaze din Marea Neagră, primele gaze din Marea Neagră vor ieşi în semestrul doi al acestui an. Black Sea Oil&Gas va finaliza lucrările la perimetrul ANA din Marea Neagră, noi am făcut recepţia în urmă cu zece zile, urmând ca începând cu cred că iulie sau august să avem primele gaze din Marea Neagră”, a declarat Virgil Popescu.
Ministrul a explicat, de asemenea, că în ceea ce priveşte cel mai mare zăcământ descoperit în platoul românesc al Mării Negre, Neptun Deep, din acea zonă vor fi extrase primele gaze la finalul lui 2026 sau începutul lui 2027.
"Dar atunci vom vedea o capacitate de producţie a României cred că de două ori mai mare decât posibilităţile de consum, adică vom avea un excedent de gaze. (...) Oricum, eu mă aştept să avem preţuri rezonabile la gazele naturale nu în 2027, ci înainte. Sper şi toţi sperăm ca acest conflict odată să se termine şi lucrurile cât de cât să se calmeze şi să avem o stabilitate a preţului”, a adăugat ministrul.
Ce prevede proiectul legii offshore
Potrivit noului proiect, pragurile de supraimpozitare rămân aceleaşi, dar se modifică baza de calcul, astfel că, la final, impozitele ar urma sa fie mai mici. De asemenea, companiile vor putea să facă deduceri de până la 40%, faţă de 30% cât e în prezent.
Impactul la nivel macroeconomic al proiectelor de exploatare a descoperirilor de gaze naturale, precum şi continuarea operaţiunilor de explorare şi evaluarea a unor noi resurse de hidrocarburi în perimetrele offshore din Marea Neagră, include:
- Creşterea investiţiilor de capital vor acţiona ca un catalizator pentru creşterea economică a României
- Creşterea veniturilor bugetare
- Crearea sau menţinerea de locuri de muncă
- Creşterea contribuţiei la produsul intern brut
- Creşterea securităţii în aprovizionarea energetică
- Dezvoltarea furnizorilor locali şi a comunităţilor locale
- Accesul la tehnologii de ultimă oră;
- Îmbunătăţirea balanţei de plăţi externe a României
- Creşterea şanselor ca România să se poziţioneze ca important pol energetic regional.
Ce este legea offshore
Legea offshore a fost principala piedică în exploatarea gazului din Marea Neagră, după ce în 2018, în timpul guvernelor patronate de Liviu Dragnea, modificarea legii i-a făcut pe investitorii străini să dea înapoi, fiind favorizate importurile de gaz din Rusia.
Această lege referitoare la taxarea proiectelor offshore este ultima din restricţiile impuse asupra sectorului energetic pe care Guvernul de la Bucureşti nu a reuşit până acum să o amendeze. Însă, cele trei partide care formează actuala coaliţie guvernamentală au căzut de acord în programul de coaliţie că Legea offshore trebuie modificată, în condiţiile în care România vrea să scape de dependenţa de gaze ruseşti.
De ce este importantă pentru români legea offshore
Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat prin proiectul legii Offshore depus vineri la Parlament sunt aduse o serie de modificări la un act normativ aprobat în 2018 prin care sunt deblocate investiţiile, astfel încât să fie asigurată independenţa energetică a ţării noastre şi să fie redusă dependenţa de gazul rusesc.
"Gaze românești pentru români! Noua lege offshore a fost depusă astăzi la Parlament. Este foarte important că am reușit să avem susținerea unei majorități pentru o lege atât de importantă, care va fi adoptată în procedură de urgență.
Legea offshore a fost și este o prioritate pentru mine și colegii din PNL. În primul rând, prin modificările pe care le aducem la legea 256, aprobată în 2018, deblocăm investițiile și, astfel, asigurăm independența energetică a României și reducem dependența de gazul rusesc.
Stabilim un regim fiscal competitiv în așa fel încât împărțirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60 % (statul român) – 40% (investitorul)
Un alt aspect extrem de important este următorul: legea asigură stabilitatea și predictibilitate legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum și în onshore de mare adâncime(exploatări pe uscat, de mare adâncime)!
Primele gaze din Marea Neagră vor ieși în a doua partea a acestui an și aici vorbim de o producție de circa 1 miliard de metri cubi anual – Investitorii de la Black Sea Oil and Gas sunt în fază avansată a lucrărilor, având deja procesul verbal de recepție la finalizarea lucrărilor.
Mai mult chiar, legea stabilește același cadru fiscal pentru investiții offshore și onshore de adâncime, practic urgentând investițiile onshore de la Caragele, județul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România. Estimăm că lucrările vor începe aici la începutul anului 2024. La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitoare și primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârșitul anului 2026 – începutul anului 2027. Da, așa cum am spus românii vor avea gaz românesc în case. Și nu numai! România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-și producția cu mult peste necesarul actual de consum intern. Și un alt aspect foarte important: țara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională!", a scris pe Facebook ministrul Energiei, Virgil Popescu.