Klaus Iohannis, primit de preşedinta Ungariei. Ce speră să obţină de la Budapesta
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, miercuri, la Budapesta, de omologul ungar, Katalin Novák. Este o premieră, întrucât este prima vizită oficială la Budapesta a unui preşedinte român, din ultimii 14 ani.
De Redactia Observator la 11.10.2023, 12:33Discuţiile se vor axa pe cooperarea dintre cele două state, dar şi pe dezvoltarea de proiecte comune. De altfel, este prima vizită oficială a unui şef de stat din România la Budapesta, din ultimii 14 ani. Traian Băsescu a fost ultimul preşedinte care a avut o astfel de vizită în Ungaria, însă acest moment a fost în februarie 2009.
Vizita vine după ce preşedintele maghiar a fost în ţara noastră în septembrie 2022 şi de asemenea, a participat anul acesta la Summitul iniţiativei celor trei mări. Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri oficiale şi convorbiri tete-a-tete, iar mai apoi, Klaus Iohannis va depune şi o coroană de flori la monumentul ostaşului necunoscut.
Ce speră să obţină Iohannis de la Budapesta
- Filmul vizitei lui Volodimir Zelenski în România. Ce a cerut preşedintele ucrainean şi ce a oferit în schimb
- Zelenski: "România a ales Ucraina în cel mai dificil moment din istorie. Ne-a acordat sprijin militar şi...
- Iohannis: "Vom sprijini Ucraina, inclusiv militar, cât va fi nevoie". România are de acum un Parteneriat Strategic...
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis va arăta, la Budapesta, că ”Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări reprezintă un instrument fundamental, care a vizat structurarea cooperării bilaterale pe baze noi, moderne, pragmatice şi de respect reciproc, în beneficiul tuturor cetăţenilor români şi ungari, indiferent de etnie. Cadrul oferit de acesta a condus, timp de peste 20 de ani, la rezultate importante în plan economic, prin creşterea şi diversificarea schimburilor comerciale”.
”Preşedintele României va reitera interesul şi deschiderea părţii române pentru o cooperare constructivă, pragmatică şi transparentă cu Ungaria, stat vecin membru UE şi aliat NATO, în vederea dezvoltării de proiecte de interes comun şi a obţinerii de rezultate concrete, pe baza şi în spiritul principiilor şi valorilor incluse în documentele fundamentale care definesc parametrii relaţiei bilaterale”, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.
Potrivit acesteia, cei doi preşedinţi vor analiza situaţia actuală la nivel regional, european şi global, prin prisma războiului ilegal şi neprovocat, declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, cu accent pe implicaţiile securitare, energetice, alimentare şi privind lanţurile de distribuţie.
”În acest context, vor fi abordate şi măsurile de sprijin pentru cei mai afectaţi parteneri din regiune, în special Republica Moldova. În ceea ce priveşte agenda europeană, Preşedinţii României şi Ungariei vor discuta despre priorităţile Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care Ungaria o va deţine în a doua parte a anului 2024”, se mai arată în comunicatul de rpesă oficial.