Cum a ajuns Orban să fie amendat pentru că a fumat la birou. „A venit la iniţiativa mea”
Ludovic Orban a chemat un comisar care să-l amendeze, după ce a apărut într-o fotografie, alături de alți miniștri, fără mască și fumând în biroul său de la Palatul Victoria.
De Ana Maria Ghiarasim la 02.06.2020, 09:04- Ludovic Orban a chemat un comisar să-i dea amendă, după publicarea fotografiei în care apare fumând la birou.
- Premierul Orban și unii miniștri apar într-o fotografie fumând în birou și consumând alcool în sediul Guvernului
În fotografie, premierul apare fumând, alături de alţi miniștri, în biroul său. La câteva ore de la publicarea ei, Orban a precizat că poza a fost făcută cu ocazia zilei sale de naştere şi că, dacă este nevoie, va plăti amenda pentru că a fumat într-un spaţiu închis.
"A fost un comisar care recunosc că (a venit) oarecum şi la iniţiativa mea, adică la iniţiativa mea. Nu m-am autodenunţat. Odată ce a apărut această fotografie pe care eu am recunoscut-o, ea în sine reprezintă o probă a faptului că am încălcat legea şi că am comis două contravenţii şi am spus că mi se pare normal să plătesc amenda şi am plătit amendă maximă. La amendă e o regulă, cu cât omul are o funcţie mai înaltă, deoarece este responsabil, cu atât amenda trebuie să fie mai mare. A venit agentul, mi-a întocmit proces-verbal, am semnat procesul-verbal, după aceea m-am gândit cum să plătesc. Puteam să plătesc prin CEC dar era sâmbătă, nu era nicio sucursală deschisă şi atunci am avut varianta să plătesc prin ghiseul.ro şi am plătit online, prin ghiseul.ro", a spus Orban la Digi 24.
El a menţionat că fotografia în care fuma la Palatul Victoria a fost promovată asiduu de PSD, care a folosit ocazia de a-i cere demisia.
"Fotografia a fost promovată de PSD asiduu, în frunte cu ministrul Finanţelor, Teodorovici, cu Vasilcoiu care a fost consilierul, chiar cred că el e sursa zero de unde a plecat campania pe online. Orice formaţiune politică foloseşte această ocazie ca să atace un adversar politic, dar, le atrag atenţia, să ridice piatra numai dacă sunt convinşi că nu au păcătuit. Dacă stau şi mă uit la PSD nu prea are cine să ridice piatra, iar piatra pe care o ridică, cu siguranţă, nu mă nimereşte pe mine, atunci când vine din partea PSD", a afirmat Orban.
Citește și: