Marcel Boloş, după protestul angajaţilor Ministerului Finanţelor: "Toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile"
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a dat asigurări, în contextul protestului spontan de joi al angajaţilor instituţiei, că toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile. „Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord şi pe care îl voi susţine în continuare este ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere”, a adăugat liberalul, informează news.ro.
De Redactia Observator la 11.08.2023, 14:33- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"Atunci vă aşteptăm la noi la sediu să bem o cafea împreună, mi-au spus la finalul protestului de ieri doamnele de la Trezorerie. Şi la prima oră am fost acolo, am reuşit să ajung azi la două trezorerii din Bucureşti. În câteva minute holul s-a umplut de oameni, cu care am reuşit să stau de vorbă. Am putut să mă aflu în mijlocul lor şi să văd cum lucrează, să înţeleg provocările cu care se confruntă şi să împărtăşim câteva zâmbete pe parcurs", a scris Marcel Boloş, vineri pe Facebook.
Ministrul a precizat că nu este de acord ca angajaţii cu venituri mari să primească şi beneficii suplimentare
Ministrul PNL a mai spus că toţi angajaţii îşi primesc salariile şi nu vor exista probleme cu plăţile şi niciun angajat nu va trebui să susţină examen pentru a îşi păstra funcţia. „Două aspecte au fost de mare interes şi am vrut să fie clare: 1. Toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile. 2. Niciun angajat nu va fi în situaţia să dea examen pentru a-şi păstra postul” a completat Boloş.
În schimb, liberalul a precizat că nu este de acord ca angajaţii cu venituri mari să primească şi beneficii suplimentare. „Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord şi pe care îl voi susţine în continuare este ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere. Ei, fiind inima financiară a ţării, ştiu mai bine decât orice altă instituţie cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli şi încadrarea în deficitul bugetar asumat”, a concluzionat Marcel Boloş.
- Proteste la Finanţe. Milioane de români ar putea să nu îşi primească salariile înainte de minivacanţa de Sf....
- Angajaţii din Finanţe continuă protestele. Două persoane au demisionat, vor să plece la Ministerul Fondurilor...
- Protestarii de la Finanţe ameninţă că blochează salariile bugetarilor. În minister, venitul mediu e 6.000 de...
Zeci de angajaţi din Ministerul Finanţelor Publice au întrerupt spontan lucrul, joi, şi au ieşit pe holurile instituţiei, pentru a protesta faţă de unele prevederi ale proiectului de Ordonanţă privind măsuri fiscal-bugetare, dar şi faţă de unele probleme mai vechi privind salarizarea angajaţilor din acest sistem.
De asemenea, angajaţii din direcţiile financiare din mai multe judeţe protestează, vineri, faţă de prevederile ordonanţei de reducere a cheltuielilor pregătită de Guvern. Potrivit sindicaliştilor, vineri, vor fi proteste la Ploieşti, Piatra-Neamţ, Satu Mare, Botoşani, Timişoara, Vrancea, Bacău, Craiova, Buzău, Iaşi, Constanţa, Galati, Teleorman, Botoşani. În cursul zilei de joi, finanţiştii au anunţat că declanşează protestele în întreaga ţară, în urma apariţiei proiectului Ordonanţei de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare.
De asemenea, pe 22 august, între orele 8.30-10.30, sindicaliştii vor organiza protest cu încetarea lucrului, în faţa tuturor sediilor instituţiilor din cadrul sistemului fiscal: DGRFP, AJFP, Direcţii şi birouri vamale, direcţii antifraudă.