Antena LIVE

Curs valutar

Mircea Geoană, despre războiul din Ucraina: Va creşte în intensitate în următoarele luni. Trebuie să fim atenţi la riscul de escaladare

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, susţine că nu sunt văzute condiţii politice pentru a se ajunge la masa negocierilor în războiul din Ucraina, precizând că trebuie să fim pregătiţi pentru un război care va continua, care va creşte în intensitate în următoarele luni. El a menţionat că aceste câteva luni pot da o anumită direcţie pentru viitorul acestui conflict.

De la 04.03.2023, 12:47
WhatsApp
Mircea Geoană, despre războiul din Ucraina: Va creşte în intensitate în următoarele luni. Trebuie să fim atenţi la riscul de escaladare Profimedia

Mircea Geoană a fost întrebat, sâmbătă, în cadrul unei emisiuni de televiziune, cum vede continuarea războiului din Ucraina şi dacă poate deveni mai sângeros decât până acum. “Va fi un război care va continua cu o intensitate probabil sporită odată cu venirea primăverii. Este o ciclicitate a anotimpurilor care influenţează războiul şi nu este prima dată când iarna creează condiţii pentru o parte puţin mai lentă deşi Rusia a încercat să declanşeze o ofensivă, mai degrabă o încercare de a testa punctele vulnerabile din lanţul de apărare ucrainean, este un front pe flancul estic şi pe flancul sudic al frontului ucrainean de o mie şi ceva de kilometri. E lung, dar se pare că aceste încercări ale Rusiei de a declanşa o ofensivă de iarnă-primăvară, dacă vreţi, nu a mers foarte, foarte bine, aşa cum nu a mers deloc bine întregul război pentru Federaţia Rusă”, a explicat secretarul general adjunct al NATO. 

Secretarul general adjunct al NATO: Nu vedem condiţii politice să ajungă la masa negocierilor

Întrebat dacă să ne aşteptăm la un război de durată, Mircea Geoană a răspuns: “Astăzi nu vedem condiţii politice pentru ca cele două părţi să ajungă la masa negocierilor. De obicei, războaiele se concluzionează la masa negocierilor. De asemenea, trebuie să spunem şi un alt lucru dacă războaiele pe care noi le ţinem minte prin arhive sau bunicii şi străbunicii noştri chiar le-au şi trăit, săracii de ei, har Domnului că suntem în NATO, pentru că acest lucru nu se mai întâmpla pe teritoriul României, pentru că asta este frumuseţea de a fi în NATO. Este foarte clar că niciuna dintre părţi nu va sfârşi războiul prin ocuparea capitalei celuilalt. Nici ucrainenii nu ajung la Moscova, cum încearcă să zică Putin, nici ruşii nu au cum să ajungă la Kiev”.

El a mai fost întrebat dacă este sigur că ruşii nu au cum să ajungă la Kiev. “Nu ştii niciodată nimic sigur, dar este clar că Ucraina este o ţară care se luptă cu mic, cu mare pentru propria lor supravieţuire, pentru existenţa lor, pentru libertatea lor. O fac foarte, foarte bine, ajutaţi şi de noi, trebuie să spunem că şi noi i-am ajutat. Şi nu îi ajutăm exclusiv cu echipamente militare, i-am ajutat cu doctrina militară, cu transformarea unei culturi de armată de tip sovietic într-una de tip NATO şi de asta sunt foarte performanţi, unul pentru că luptă cu alt eroism când îţi aperi ţara, lupţi într-un fel, când te duci într-o agresiune fără sens, ruşii au moralul mult mai scăzut”, a precizat Geoană, care a adăugat că nu vede condiţii politice pentru încheierea rapidă a acestui război. “Dar nu vedem condiţii politice pentru încheierea rapidă a acestui război. Vedem o tactică veche, rusească şi sovietică de folosire a cantităţii, vedem cum efortul de recrutare de noi militari continuă mai discret, mai puţin vizibil. Şi inclusiv cei care au fost eliberaţi din închisorile ruseşti, recrutaţi de Wagner, cei care au murit acum atât de mult în acest început de ofensivă rusească au fost în principal prizonierii eliberaţi, oamenii au crezut că scapă de sentinţa de acolo şi s-au dus la sentinţa cea mai gravă pe câmpul de luptă. Deci trebuie să fim pregătiţi pentru un război care va continua, care va creşte în intensitate în următoarele luni. Opinia noastră este că aceste câteva luni pot să dea o anumită direcţie pentru viitorul acestui conflict. Noi sperăm şi îi ajutăm pe ucraineni ca ei să aibă capacitatea de a putea să reziste şi, de ce nu, să aibă o contraofensivă de succes care să le permită să elibereze cât mai mult teritoriul ocupat ilegal de către Federaţia Rusă”, a mai explicat secretarul general adjunct al NATO.

Pe acelaşi subiect

Mircea Geoană: Între conducerea armatei şi conducerea grupului Wagner există o rivalitate

Mircea Geoană a mai fost întrebat şi dacă are informaţii legate de afirmaţia liderului grupului Wagner potrivit căreia a înconjurat oraşul Bahmut. “E o luptă sângeroasă de câteva luni bune deja. E un loc care are o importanţă strategică relativă, dar cred că a căpătat o relevanţă simbolică masivă. Ruşii au nevoie de un mic succes, mai ales de când au trebuit să elibereze zona Cherson şi de când nu reuşesc să avanseze în mod semnificativ pe pe front au nevoie undeva să demonstreze că dinamica războiului s-a schimbat. Deci acolo într-adevăr este o luptă, o luptă straşnică. Grupul Wagner are şi militari profesionişti, mercenari profesionişti. Îi vedem şi în Africa. Uitaţi-vă câte regimuri africane preferă aceasta ofertă din partea grupului Wagner, care, de fapt, este o mână înarmată exterioară a Federaţiei Ruse. În interior sunt şi discuţii pentru un joc de putere în interiorul Kremlinului şi este clar că între conducerea armatei şi conducerea grupului Wagner există o rivalitate, inclusiv politică, dar asta nu face ca linia de comandă verticală către Putin să se fi schimbat şi de aceea considerăm că vom avea şi forţe ale Federaţiei Ruse, forţe militare propriu zise, care vor intra în luptă cât de curând. Nu vedem să fie mai bine antrenaţi, să fie mai motivaţi, să fie mai bine echipaţi, dar va veni în cantităţi mari, în număr mare. Şi acest lucru în sine este o escaladare a acestui război care deja este suficient de sângeros şi de păcătos”, a transmis Mircea Geoană, potrivit News.ro.

Geoană: Rusia nu are astăzi nici capacitatea şi nici intenţia să înceapă un război cu NATO

Secretarul general adjunct al NATO susține că Federaţia Rusă nu are nici capacitatea şi nici intenţia de a începe un război cu Alianța, precizând că ruşii de-abia se descurcă în Ucraina. El a subliniat, însă, că NATO trebuie să fie atentă la riscul de escaladare a conflictului prin incident sau accident.

“Este o problemă de comunicare. Rusia are nevoie de un duşman pe măsura mitologiei că Rusia este o mare putere militară, iar faptul că nu reuşesc să-i dovedească pe ucraineni îi face să găsească cea mai simplă scuză pentru propria lor neputinţă, să spună că, de fapt, nu se luptă cu ucrainenii să se lupte, de fapt, cu marele NATO şi cu marele conglomerat occidental. Nu-i adevărat, noi nu suntem parte a acestui conflict. Şi vreau să vă spun că parte din ceea ce fac eu, secretarul general, echipa noastră de conducere de la NATO, este să evităm escaladarea acestui conflict. A-i ajuta pe ucraineni este un lucru moral corect, pentru că avem o naţiune care a fost agresată. Este politic absolut firesc, pentru că democraţia trebuie apărată şi strategic face sens. Pentru că dacă Ucraina, bat într-un lemn ipotetic, nu ar reuşi să reziste acestei agresiuni formidabile a Federaţiei Ruse, exemplul pe care şi Rusia şi alte puteri autoritare l-ar avea ar fi că prin forţă, prin război, pot să cucereşti teritoriu, ceea ce ar fi prost pentru toată lumea”, a afirmat Mircea Geoană.

El a precizat că Rusia nu are capacitatea de a începe un război cu NATO.

“Pe de altă parte, Rusia nu are astăzi nici capacitatea şi nici intenţia să înceapă un război cu noi. Ei de-abia se descurcă în Ucraina. Ce să vorbim despre NATO, care este o forţă militară şi politică, şi economică, şi tehnologică mult mai mare decât cea a ruşilor. Trebuie să fim foarte atenţi la riscul de escaladare prin incident sau accident. Este un lucru la care este foarte, foarte atenţi. De aceea este bine să existe canal de comunicare pe linie militară cu cei din Rusia. Dar vreau să spun extrem de clar, pentru că mai sunt încă, pe bună dreptate, şi oameni din România şi evident mă interesează ţara mea, dar şi din alte ţări europene, care sunt oarecum preocupate de riscul de escaladare.  Pot să spun extrem de clar că azi nu avem niciun indiciu că Federaţia Rusă ar avea intenţia sau capabilitatea să înceapă ceva agresiv împotriva NATO. Nu face sens. Dar în acelaşi timp să fim atenţi ca acest război să nu escaladeze dincolo de un război pe teritoriul lor”, a spus Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a transmis, întrebat despre reacţia Alianței în eventualitatea unui atac al Rusiei, că românii pot să fie liniştiţi precizând că Articolul 5 este cel mai mare factor de descurajare împotriva agresiunii. ”Chiar şi în formule de iraţionalitate strategică nu vedem Federaţia Rusă având o intenţie şi capacitatea de a ataca ţările NATO”, a mai argumentat Geoană.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

mircea geoana nato rusia ucraina
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025