Președintele Iohannis a vorbit la telefon cu Zelenski: România va continua să aibă grijă de ucrainenii care trec graniţa
Şeful statului Klaus Iohannis a anunţat că a discutat, marţi, cu preşedintele Volodimir Zelenski şi peste 125 de camioane cu ajutoare, ambulanţe, maşini de pompieri din România şi alte state membre ale UE au ajuns în Ucraina, prin hubul umanitar de la Suceava.
De Redactia Observator la 29.03.2022, 13:57„Am discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre situaţia critică din Ucraina. România va continua să aibă grijă de fiecare cetăţean ucrainean care trece graniţele ţării.
Peste 125 de camioane cu ajutoare, ambulanţe, maşini de pompieri din România şi alte state membre ale UE au ajuns în Ucraina, prin hubul umanitar din Suceava”, a scris Klaus Iohannis, marţi pe Twitter.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai discutat la telefon cu omologul ucrainean pe 24 februarie şi pe 13 martie.
În cadrul acestor discuţii, şeful statului l-a asigurat pe preşedintele ucrainean de întregul sprijin al României, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene.