Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Război Rusia - Ucraina, ziua 34 LIVE TEXT. Statele Unite nu cred ca Rusia își va îndeplini promisiunile de la negocierile de pace

Război Rusia - Ucraina, ziua 34. S-a încheiat noua rundă de negocieri între Ucraina și Rusia, la care au participat și președintele Erdogan, precum și Roman Abramovici. Ministrul ucrainean de Externe le-a cerut participanților "să nu bea, să nu mănânce și să nu atingă nimic", asta deși Kremlinul a respins informațiile potrivit cărora Abramovici ar fi fost otrăvit la începutul acestei luni. Imediat după finalizarea negocierilor, despre care președintele Turciei a spus că e timpul să dea "rezultate concrete", Moscova a venit cu un prim mesaj de reconciliere - ministrul adjunct al Apărării, Alexander Fomin, a anunțat că Federația Rusă va "reduce radical" ofensiva asupra capitalei Kiev. Potrivit presei internaţionale, Ucraina ar fi dispusă să renunţe la visul său de a intra în NATO, în timp ce Rusia nu s-ar mai arăta atât de deranjată dacă Ucraina ar intra în UE.

de Redactia Observator

la 29.03.2022 , 23:03

UPDATE 23:00. Explozii la un depozit militar din Belgorod, Rusia

Locuitorii orașului rusesc Belgorod au raportat mai multe explozii în apropierea satului Oktyabrsky. Localitatea este la aproximativ 12 kilometri de granița cu Ucraina.

Articolul continuă după reclamă

Guvernatorul regiunii Belgorod, Vyacheslav Gladkov, a confirmat informațiile despre explozii, însă nu a precizat ce s-a întâmplat cu exactitate.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

UPDATE 22:00. Joe Biden aşteaptă să vadă dacă Rusia "îşi respectă cuvântul dat"

Preşedintele american Joe Biden anunţă marţi că Occidentul aşteaptă să vadă dacă Rusia ”îşi respectă cuvântul dat” cu privire la o reducere a activităţii militare ruse către Kiev şi Cernihiv, în Ucraina, relatează AFP.

”O să vedem dacă ei (ruşii) îşi respectă cuvântul dat”, le-a declarat şeful statului american unor jurnalişti, imediat după ce a discutat la telefon cu preşedintele francez Emmanuel Macron, premierii britanic Boris Johnson şi italian Mario Draghi şi cancelarul german Olaf Scholz, potrivit news.ro.

”Pare să existe un consens asupra faptului că trebuie să vedem ce au ei (ruşii) de oferit”, declară el.

UPDATE 21:20. Joe Biden a discutat cu liderii europeni despre noi sancțiuni împotriva Rusiei

Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi liderii Franţei, Germaniei, Italiei şi Marii Britanii, au reafirmat, marţi, determinarea de a continua să impună costuri suplimentare Rusiei şi au discutat despre modalităţi de stabilizare a pieţelor energiei, afectate de sancţiunile impuse Moscovei.

"Preşedintele Joseph R. Biden a discutat astăzi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, cu premierul Italiei, Mario Draghi, şi cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson. Liderii au afirmat determinarea de a continua să impună costuri suplimentare Rusiei din cauza atacurilor brutale din Ucraina, dar şi de a continua să furnizeze Ucrainei asistenţă în materie de securitate pentru a se apăra de atacul militar nejustificat şi neprovocat", anunţă Preşedinţia SUA, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de MEDIAFAX.

"Liderii au analizat eforturile de furnizare a asistenţei umanitare milioanelor de oameni afectaţi de violenţe, atât în interiorul Ucrainei, cât şi refugiaţilor ajunşi în alte ţări, evidenţiind necesitatea accesului umanitar la civilii din Mariupol", precizează Casa Albă.

Joseph Biden, Emmanuel Macron, Olaf Scholz, Mario Draghi şi Boris Johnson au evocat "importanţa susţinerii pieţelor libere pentru energie, în contextul actualelor perturbări generate de sancţiunile" impuse Rusiei, subliniază Casa Albă.

UPDATE 20:35. Putin, către Macron: ”Naţionaliştii” ucraineni de la Mariupol ”trebuie să depună armele”

Preşedintele rus Vladimir Putin cere forţelor ucrainene care apără portul strategic Mariupol, asediat de săptămâni de zile de către trupele Moscovei, să capituleze pentru a permite ajutarea civililor din oraş, relatează AFP.

”Pentru a găsi o soluţie la situaţia umanitară dificilă din acest oraş, combatanţii naţionalişti trebuie să înceteze să opună rezistenţă şi să depună armele”, cere Vladimir Putin, anunţă Kremlinul într-un comunicat în care rezumă o discuţie la telefon cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

UPDATE 20:00. Detensionarea în zona Kievului nu înseamnă încetarea focului, nuanţează negociatorul-şef rus

Dezescaladarea în zona Kievului şi Cernigovului nu înseamnă încetarea focului, a declarat marţi după-amiază Vladimir Medinski, şeful delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina la Istanbul, potrivit agenţiilor de presă ruse Interfax şi TASS, după ce ministrul adjunct al apărării, Aleksandr Fomin, care face parte din delegaţie, a anunţat că Moscova 'îşi va reduce radical activitatea sa militară în direcţia Kiev şi Cernigov', în nordul Ucrainei, după cum a relatat AFP.

'Noi am formulat din partea noastră două mari măsuri ca răspuns. Prima se referă la o dezescaladare militară treptată în două direcţii: Kiev şi Cernigov. Aceasta nu este o încetare a focului, dar este dorinţa noastră de a se ajunge treptat la o detensionare a conflictului cel puţin în aceste zone', a declarat Medinski, consilier al preşedintelui Vladimir Putin, într-un interviu pentru RT, potrivit AGERPRES.

Medinski a spus că partea rusă a perceput propunerile făcute marţi de Kiev la negocierile de la Istanbul drept un pas care vine în întâmpinarea Rusiei.

'Rusia a făcut doi paşi imenşi spre pace. Aşteptăm din partea Ucrainei un gest de întâmpinare şi considerăm primele lor propuneri în scris drept un pas în întâmpinarea noastră, ceea ce reprezintă un fapt pozitiv, fără îndoială', a afirmat negociatorul-şef rus.

UPDATE 18:35. Blinken: SUA nu văd semne ale faptului că Rusia ar fi ”cu adevărat serioasă” în negocierile cu Ucraina

Statele Unite se îndoiesc de faptul că Rusia este ”cu adevărat serioasă” în negocierile cu Ucraina, declară marţi secretarul de Stat american Antony Blinken, după anunţarea unor progrese în negocieri între Kiev şi Moscova, la Istanbul, relatează AFP.

”Eu nu am văzut nimic care să sugereze că există ceva veritabil, pentru că nu am văzut semnele a ceva cu adevărat serios din partea Rusiei”, declară, într-o conferinţă de presă, în cadrul unei vizite în Maroc, secretarul de Stat american Antony Blinken.

UPDATE 18:00. Ucraina vrea ca 5 țări să fie garante în cazul unui acord de pace cu Rusia

Ucraina vrea ca SUA, Regatul Unit, Turcia, Franţa şi Germania să fie garanţi ai unui posibil acord de pace cu Rusia, a declarat marţi un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelelenski, relatează dpa.

"Tratat cu garanţii de securitate cu un analog ameliorat al articolului 5 al NATO. Statele garante (SUA, Regatul Unit, Turcia, Franţa, Germania etc.) implicate legal şi activ în protejarea Ucrainei de orice agresiune", a postat pe Twitter Mihailo Podoliak.

UPDATE 17:30. În ce condiţii ar putea avea loc o întâlnire Putin-Zelenski

Şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinsk, a vorbit despre "discuţii substanţiale" între cele două părţi şi a spus că propunerile "clare" ale Ucrainei în vederea unui acord vor fi "studiate foarte curând şi înaintate preşedintelui" Vladimir Putin.

Potrivit acestuia, o întâlnire între Zelenski și Putin, solicitată în mai multe rânduri de partea ucraineană, şi reprezentanţii statelor garante, ar fi posibilă în caz de acord pentru încetarea ostilităţilor.

"În ceea ce priveşte o întâlnire între cei doi preşedinţi, am spus de la început că ea va fi posibilă atunci când va exista un acord (...) Întâlnirea ar putea fi multilaterală, cu participarea statelor garante", a spus Vladimir Medinsk.

UPDATE 16:15. SUA observă că armata rusă începe retragerea forţelor din zona Kievului

Potrivit MEDIAFAX, Statele Unite observă că armata rusă a început reducerea activităţilor militare la periferia oraşului Kiev şi retragerea unor unităţi militare, afirmă oficiali de la Washington, imediat după ce Rusia a anunţat această decizie.

Doi oficiali americani au declarat pentru CNN că deja se observă în teren reducerea operațiunilor armatei ruse în jurul Kievului, în ceea ce au descris ca fiind “o schimbare majoră de strategie”.

Aceștia consideră că mișcarea este una pe termen lung, ce nu poate fi interpretată ca o retragere pentru o regrupare relativ rapidă. 

UPDATE 15:55. Ucraina vrea un "acord internaţional" care să-i garanteze securitatea

Ucraina a cerut un ”acord internaţional” care să-i garanteze securitatea, care să fie semnat de către mai multe ţări garante, a anunţat marţi, negociatorul-şef ucrainean, după mai multe ore de negocieri ruso-ucrainene la Istanbul, relatează AFP.

”Insistăm să fie un acord internaţional, care să fie semnat de către toţi garanţii securităţii”, a subilniat David Arahamia. ”Vrem un mecanism internaţional de garanţii de securitate, prin care ţările garante să acţioneze la fel ca în Capitolul 5 al NATO şi chiar mai ferm”, subliniază el.

Update 15.20. Delegația de la Moscova: întâlnirea Putin-Zelenski, doar după ce e aprobat proiectul tratatului de pace 

O întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Zekenski va fi posibilă doar după ce proiectul de acord de pace dintre cele două țări are undă verde. Acest lucru a fost declarat de șeful delegației ruse la negocierile de la Istanbul, Medinsky, relatează Corriere della Serra.

UPDATE 15.00. Rusia va "reduce activitatea militară în jurul Kievului și Cernihivului"

Ministrul adjunct al Apărării al Rusiei, Alexander Fomin, a anunțat că Rusia va "reduce radical" activitatea militară în afara Kievului și a Cernihivului, relatează TASS, citată de BBC. Anunțul vine după propunerile ucrainene în legătură cu garanții de securitate menite să pună capăt invaziei Rusiei.

UPDATE 14:49 Cine sunt cei care au participat la negocierile de pace de astăzi

Recep Tayyip Erdogan - preşedintele Turciei şi gazda întrunirii

Roman Abramovici - are rol de mediator, nu face parte din niciuna dintre cele două echipe de negocitori

Rusia

  • Vladimir Medinsky - şeful echipei de negociatori, consilier prezidenţial al lui Vladimir Putin
  • Leonid Slutsky - preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe
  • Andrei Rudenko - vice-preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe
  • Aleksandr Fomin - general şi vice-ministrul în Ministerul Apărării

Ucraina

  • Oleksii Reznikov - şeful echipei de negociatori
  • Rustem Umerov - deputat ales din regiunea Kiev
  • David Arkhamia - preşedintele partidului lui Volodimir Zelenski
  • Mykola Tochytskyi - ambasadorul Ucrainei pentru UE şi Marea Britanie
  • Mykhailo Podolyak - consilierul şef al lui Volodimir Zelenski

UPDATE 14:35  Rusia a atacat cu o rachetă clădirea administraţiei regionale din Nikolaev, ucigând cel puţin 3 persoane şi rănind alte 22

O rachetă rusească a lovit, marţi, clădirea administraţiei regionale din Nikolaev (sudul Ucrainei), iar incidentul s-a soldat cu moartea a cel puţin 3 persoane şi rănirea altor 22, potrivit autorităţilor locale, citate de Reuters, potrivit news.ro.

UPDATE 14:20. Previziunile unui fost director CIA despre război: ”Ucrainenii îi pot învinge pe ruși. Atenție la Mariupol”

Războiul a intrat într-o fază "extrem de imprevizibilă", cu "multe scenarii posibile" şi, deşi "Ucraina poate învinge dacă este bine înarmată", "cucerirea Mariupolului ar putea schimba datele problemei", apreciază generalul american David Petraeus, fost director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), relatează EFE, potrivit Agerpres

UPDATE 14.00 Ucraina și Rusia reiau discuțiile de pace fără o „strângere de mână”

Discuțiile din Turcia au început cu „un salut rece” și fără nicio ”strângere de mână” între delegații, relatează Reuters.

UPDATE 12:55. Convoi de pick-up-uri modificate, în Mariupol - VIDEO

Presa internaţională a dezbătut pe larg, de la începutul invaziei, slaba echipare şi pregătire a armatei ruse acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care ruşii nu au reuşit să cucerească Ucraina nici după o lună. Conform unui clip postat pe contul de Twitter World's Military Forces se pare că armata rusă se reconfigurează din punct de vedere tehnic.

UPDATE 11:20. Negocierile dintre Rusia şi Ucraina au început în Turcia. Preşedintele turc Erdogan a întâmpinat delegaţiile de negociatori

Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei, au ajuns, marţi, la Palatul Dolmabahce, biroul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, din Istanbul, pentru o nouă rundă de negocieri. Liderul turc s-a adresat participanţilor, susţinând că atât preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât şi preşedintele rus Vladimir Putin sunt ”prieteni valoroşi”, dar a subliniat că se aşteaptă la ”rezultate solide” de la negocieri, iar încetarea imediată a focului şi pacea ar aduce beneficii tuturor, conform BBC şi CNN.

Negociatorii au fost aşezaţi la o masă lungă, faţă în faţă. Liderul turc li s-a adresat. ”Într-un moment atât de critic, suntem încântaţi să vă urăm bun0venit şi să contribuim la eforturile dumneavoastră de a stabili pacea. Îmi doresc ca întâlnirile şi negocierile noastre să se dovedească a fi de bun augur pentru ţările voastre, regiunea noastră şi întreaga omenire”, a precizat Erdogan în discursul de întâmpinare a delegaţiilor ruso-ucrainene.

UPDATE 09:55. Liz Truss susţine că Vladimir Putin foloseşte "tactici odioase" de a răpi civilii ucraineni

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, susţine că preşedintele rus, Vladimir Putin, foloseşte ”tactici odioase” de a răpi civili ucraineni, potrivit unei postări a oficialului britanic pe contul oficial de Twitter, transmite BBC, citat de news.ro. ”Putin continuă să folosească tactici odioase împotriva poporului ucrainean, inclusiv răpirea unor civili nevinovaţi. Nu îşi atinge obiectivele şi recurge la măsuri disperate. Putin trebuie să eşueze în Ucraina”, a scris Truss pe contul de Twitter.

UPDATE 09:21. Serviciul de Informaţii al Armatei ucrainene a făcut publică o listă cu peste 600 de spioni FSB, infiltraţi în toată Europa

Serviciul de Informaţii al Armatei ucrainene anunţă că a publicat o listă cu peste 600 de agenţi FSB despre care susţin că ar activa pe tot teritoriul Europei. Potrivit ucrainenilor, pe listă se regăsesc numele a 620 de spioni FSB infiltraţi în toate ţările europene. Agenţii Serviciului de Informaţii al Armatei ucrainene au piratat serverele FSB şi astfel au făcut rost de aceste date. Ucrainenii mai spun că cei 620 sunt doar cei înregistraţi la sediul central al celui mai puternic serviciu de informaţii al Rusiei.

UPDATE 08:48. Kremlinul a anunțat în ce situație ar folosi Rusia armele nucleare

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a explicat pentru PBS Newshour, în cadrul unui interviu, în ce situație ar folosi Rusia armele nucleare. Potrivit lui Dmitri Peskov, un astfel de atac s-ar produce în cazul unei amenințări la adresa "existenței statului", și nu ca urmare a războiului din Ucraina.

UPDATE 07:32. Oficial al Apărării din Marea Britanie: "Grupul Wagner este aşteptat să trimită peste 1.000 de mercenari în Ucraina"

Renumitul grup militar privat rus Wagner s-a desfăşurat în estul Ucrainei, potrivit ataşatului de apărare al Regatului Unit la Washington, AVM Mick Smeath, transmite CNN. Potrivit unui comunicat al ambasadei britanice, Smeath a spus: „Se aşteaptă să desfăşoare peste 1.000 de mercenari, inclusiv lideri superiori ai organizaţiei, pentru a întreprinde operaţiuni de luptă”.

Primarul din Mariupol: Coridoarele de evacuare au intrat în mare parte sub controlul forţelor ruse

Primarul din Mariupol a declarat că aproximativ 160.000 de oameni se află astăzi în oraşul asediat Mariupol, unde este imposibil să locuieşti pentru că nu există apă, electricitate, căldură, transmite CNN. Acesta a arătat că coridoarele de evacuare au intrat în mare parte sub controlul forţelor ruse, după ce săptămâni de bombardamente au lăsat oraşul în bucăţi şi au ucis un număr necunoscut de civili, forţând  mii de locuitori să plece din casele lor, notează news.ro.

Forţele ucrainene „continuă să menţină apărarea circulară” în oraşul ucrainean asediat Mariupol, a declarat marţi dimineaţa un general ucrainean, chiar dacă forţele ruse au consolidat controlul în jurul oraşului-port din sud-est. CNN arată că luni, primarul din Mariupol a declarat că coridoarele de evacuare au intrat în mare parte sub controlul forţelor ruse, după ce săptămâni de bombardamente au lăsat oraşul în bucăţi, au ucis un număr necunoscut de civili şi au forţat milioane de mii de locuitori să plece din casele lor.

„Nu totul este în puterea noastră”, a spus primarul Vadym Boichenko, într-un interviu în direct la televiziune. „Din păcate, suntem astăzi în mâinile ocupanţilor”. Boicenko a cerut o evacuare completă a populaţiei rămase din Mariupol, care găzduia peste 400.000 de oameni înainte ca Rusia să lanseze invadarea Ucrainei, pe 24 februarie. „Conform estimărilor noastre, aproximativ 160.000 de oameni se află astăzi în oraşul asediat Mariupol, unde este imposibil să locuieşti pentru că nu există apă, electricitate, căldură”, a spus el.

Un atac aerian rusesc a lovit un depozit de petrol din regiunea Rivne

Guvernatorul regiunii Rivne, Vitaliy Koval, a raportat atacul la ora 21:17. Acesta este al treilea depozit de petrol lovit de Rusia în ultimele zile în vestul Ucraina, potrivit presei ucrainene, citate de news.ro. Un atac cu rachete a lovit luni seara un depozit de petrol din vestul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional al oraşului Rivne.

Este al doilea atac asupra instalaţiilor petroliere din regiune şi cel mai recent dintr-o serie de astfel de atacuri din ultimele zile. Guvernatorul regiunii, Vitali Koval a anunţat pe Telegram că apărarea civilă s-a deplasat la faţa locului şi că cetăţenii trebuie să rămână în adăposturile lor.

BBC: O delegaţie ucraineană a sosit la Istanbul, Turcia, pentru discuţii de pace cu partea rusească

O delegaţie ucraineană a sosit, marţi, la Istanbul, Turcia, pentru discuţii de pace cu omologii lor ruşi, transmite BBC, citat de news.ro. Discuţiile faţă în faţă, primele în mai mult de două săptămâni, vor fi găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Întâlnirea este programată să înceapă marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT). Delegaţia este condusă de ministrul apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov, precum şi de Mihail Podolyak, şeful biroului preşedintelui.

Echipa de negociere spune că prioritatea lor principală este să asigure o încetare a focului, deşi există scepticism cu privire la probabilitatea acestui lucru. Discuţiile faţă în faţă, primele în mai mult de două săptămâni, vor fi găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Întâlnirea este programată să înceapă marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT). Printre altele, Rusia cere Ucrainei să renunţe la orice intenţie de aderare la NATO - o problemă asupra căreia preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este dispus să facă compromisuri.

Alte probleme spinoase care se aşteaptă să fie discutate includ soarta regiunilor controlate de separatişti din estul Ucrainei, precum şi statutul Crimeei, care a fost anexată oficial de Rusia în 2014. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi omologul său rus, Vladimir Putin, ”au convenit că următoarea întâlnire a delegaţiilor ruse şi ucrainene va avea loc la Istanbul”, se preciza într-un comunicat al Direcţiei de Comunicare a Preşedinţiei turce, publicat duminică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Război Rusia - Ucraina, ziua 34 LIVE TEXT. Statele Unite nu cred ca Rusia își va îndeplini promisiunile de la negocierile de pace