Antena LIVE

Curs valutar

România vrea renegocierea acordurilor din PNRR. Ce se va întâmpla cu pensiile speciale: "Să vedem cerinţele Comisiei Europene"

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a precizat că are mandat din partea Executivului pentru a trimite la Bruxelles documentul privind renogocierea unor jaloane şi investiţii din PNRR, care va fi trimis Comisiei Europene, până pe 30 aprilie, iar prin măsurile pe care Guvernul doreşte să le renegocieze este şi procentul de 9,4% din PIB pentru pensii, un procent în care ţara noastră trebuie să se încadreze până în anul 2070, informează news.ro.

De la 28.04.2023, 16:44
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin

„Draftul informal pentru modificarea PNRR va fi trimis, până pe data de 30 aprilie, Comisiei Europene. Este mandatul pe care l-am primit din partea Guvernului României. Avem această scădere a grantului cu 2,1 miliarde de euro, dar aceasta este ca urmare a creşterii economice pe care am avut-o în 2021 faţă de 2020. Obligaţia noastră ca stat membru este ca să operăm această scădere de grant şi mai avem apoi lista de proiecte de investiţii din capitolul Repower EU, precum şi lista jaloanelor şi ţintelor care se încadrează în circumstanţe obiective şi unul dintre aceste jaloane este şi plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii”, a afirmat Marcel Boloş, vineri la Digi 24.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a subliniat că va exista o discuţie despre pensiile speciale cu cei de la Comisia Europeană

El a mai spus că este nevoie şi de o negociere a procentului din PIB alocat pensiilor. „Este indicatorul care, valabil fiind pe 50 de ani, va crea dificultăţi pentru guvern atunci când se va pune problema unor măsuri de majorare a pensiilor pentru că e foarte greu să menţi pe o perioadă de 50 de ani acest plafon, în condiţiile în care numai rata inflaţiei în 2022 a fost de 15%. Ce se întâmplă dacă 50 de ani avem acest plafon şi avem aceste rate ale inflaţiei, e greu de spus”, a mai precizat Boloş.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a subliniat că va exista o discuţie, în luna mai, despre pensiile speciale cu cei de la Comisia Europeană. „Legea pensiilor speciale este în momentul de faţă parte din cererea de plată numărul trei, termenul de plată este luna iunie şi avem în perioada 15-19 mai delegaţie la Bruxelles pentru a relua discuţiile cu Comisia Europeană şi a vedea care sunt cerinţele pe care le are Comisia în privinţa legii pensiilor speciale”, a explicat ministrul PNL.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pnrr pensii speciale romania comisia europeana
Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Orașul din România în care au început să se mute mulți oameni. Era aproape...
Fanatik.ro
Publicat 14.12.2024
„Roiuri” misterioase de drone au apărut pe Coasta de Est a Americii și...
spotmedia.ro
Publicat 13.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
Un bărbat din Iași a fost AMENDAT după ce și-a construit o casă. Motivul...
Gandul
Publicat 13.12.2024
Cum va vota la primăvară electoratul lui Călin Georgescu. Trei sociologi...
Adevărul
Publicat 14.12.2024
Mireasa sezon 10. Anunțul producției în legătură cu Ramona și fiica sa. Ce...
A1
Publicat 13.12.2024
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024. Berbecii simt presiune asupra lor. Află ce...
CaTine
Publicat 14.12.2024
”Uită-mă, nu mă întorc”. Mario Fresh, mesaj ascuns pentru Alexia Eram! S-a...
spynews.ro
Publicat 13.12.2024
Și-au schimbat sigla și echipamentul, după fuga lui Bashar al-Assad + Ce au...
GSP
Publicat 10.12.2024
Marina Almășan, mesaj dur pentru ultima soție a lui Victor Socaciu, la 3 ani de...
Click.ro
Publicat 13.12.2024
Cea mai importantă descoperire științifică în 2024. Titlul a fost acordat...
Useit
Publicat 14.12.2024
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă....
Redacţia.ro
Publicat 13.12.2024
Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe...
libertatea.ro
Publicat 14.12.2024
Rihanna și A$AP Rocky au petrecut o seară în oraș în Miami. Cei doi se...
ZU
Publicat 14.12.2024
Rețetă de ciocolată caldă cremoasă. Secretul ca să iasă densă și aromată
Hello taste
Publicat 14.12.2024
Activități fizice distractive pentru copii în lunile reci
Deparinti
Publicat 14.12.2024
Transportul de frontieră, în impas: „RO e-Transport încurcă...
ziare.com
Publicat 14.12.2024
Care este, de fapt, legătura dintre Victoria Ruffo și Eugenio Derbez în...
Happy
Publicat 13.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
De ce cresc cazurile de cancer la tineri. Ce tipuri de cancer apar tot mai devreme
Medicool
Publicat 14.12.2024