Sorin Cîmpeanu a publicat rezultatul analizei propriei teze de doctorat: "Nu au fost constatate abateri privind forma și conținutul"
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a publicat duminică, pe Facebook, rezultatul analizei propriei teze de doctorat. Președintele USR Cătălin Drulă a cerut un verdict după un an de zile de când teza de doctorat a lui Sorin Cîmpeanu este analizată pentru plagiat.
De Redactia Observator la 28.08.2022, 18:18- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Ministrul Educației susține că a decis să posteze rezultatul analizei propriei teze de doctorat, primit în urmă cu aproape un an, ca urmare a solicitării verbale pe care a primit-o joi, în timpul unei conferințe de presa.
Sorin Cîmpeanu spune că, în anul 1992, când a inițiat cercetările doctorale pe o temă care a devenit esențială in prezent, dar care era de pionierat la vremea respectivă - impactul asupra mediului înconjurator al unor activități antropice și identificarea unor soluții care să corespundă economiei circulare - nu anticipa cât interes vor suscita rezultatele acestor cercetări pentru unele persoane.
„În urma unei analize realizate de către specialiști în domeniu, dublată de verificarea prin intermediul celor mai utilizate softuri de detectare a similititudinilor (sistemantiplagiat și Turnitin), a reieșit că: <teza de doctorat respectă normele eticii universitare și deontologiei cercetarii și, în același timp, lucrarea are valoare științifică și practică, fiind de actualitate și în prezent, constituind o lucrare de referință în domeniul agriculturii ecologice, a lucrărilor de îmbunătățiri funciare și, nu în ultimul rând, al protecției factorilor de mediu….>”, arată ministrul pe Facebook.
Nu au fost constatate abateri privind forma și conținutul tezei de doctorat, susține Sorin Cîmpeanu
- USR cere analizarea tezelor de doctorat obținute de Nicolae Ciucă și Sorin Cîmpeanu. Apel și la președintele...
- Ministrul Educaţiei, despre scandalul de plagiat în care este implicat premierul Nicolae Ciucă: „Nici nu-l...
- Specialiștii din educație acuză ca legea doctoratelor e cu dedicație pentru premierul Ciucă, acuzat de plagiat
Acesta susține că din raport reiese ca „nu au fost constatate niciun fel de abateri de la normele de etică privind forma și conținutul tezei de doctorat”, transmite Mediafax.
„Coeficientul de similititudine c1, care reprezintă ponderea procentuală din document și conține grupări de 5 cuvinte sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0,87% față de pragul admis de 50% stabilit de acest soft ca indicând suspiciuni de plagiat. Coeficientul de similititudine c2, care reprezintă ponderea procentuală din document din perspectiva frazelor de 25% sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0.00%…. Concluzia comisiei este că <teza de doctorat este, în mod evident, rezultatul cercetărilor originale efectuate de către autorul acesteia în teren, într-o manieră continuă, vreme de 8 ani. În consecință, apreciem că nu este oportună și nici motivată, în fapt și în drept, o decizie de transmitere a tezei de doctorat analizate, în vederea altor verificări>”, se mai arată pe pagina de Facebook a lui Sorin Cîmpeanu.
Președintele USR: "Sorin Cîmpeanu a făcut totul pentru a încuraja furtul în învățământul superior"
Președintele USR a spus în 16 august că s-a împlinit un an de când ministrul Sorin Cîmpeanu a cerut Universității de Științe Agronomice să-i analizeze teza, după care să o trimită la CNATDCU, consiliul cu rol central în analiza plagiatelor.
„Nu se știe dacă, în anul scurs, i-a verificat cineva teza ministrului Educației, pentru că atât Universitatea, pe care Sorin Cîmpeanu a condus-o ani buni în calitate de rector, cât și Ministerul Educației refuză să ofere informații. Se știe însă, cu certitudine, că ministrul Cîmpeanu a folosit din plin proiectele noilor legi ale Educației pentru a oferi protecție plagiatorilor. De la desființarea CNATDCU la prescrierea în termen de 3 ani a numeroase abateri de la etica universitară, plus, ca bonus, simplificarea procesului prin care se poate renunța la titlul de doctor, Sorin Cîmpeanu a făcut totul pentru a încuraja furtul în învățământul superior”, a spus Drulă, pe Facebook.
Liderul USR a acuzat că „România Educată” e pe cale să devină „România furtului intelectual”, iar plagiatorii „pot dormi liniștiți”.