Antena LIVE

Curs valutar

Vasile Dîncu, despre o eventuală guvernare PSD-PNL: ”Nu spunem din start că vrem să participăm pentru că nu ne-a invitat nimeni”

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a declarat, luni seară, că social-democraţii vor consulta partidul pentru a vedea dacă vor intra sau nu la guvernare alături de PNL, precizând că nu poate spune din start că vor să participe deoarece nu au fost invitaţi de nimeni.

De la 01.11.2021, 22:15
WhatsApp
Vasile Dîncu, despre o eventuală guvernare PSD-PNL: ”Nu spunem din start că vrem să participăm pentru că nu ne-a invitat nimeni” Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta

Vasile Dîncu a fost întrebat dacă PSD va face Guvern cu PNL şi a răspuns: ”Încă este mingea la preşedintele României şi la PNL. Ei sunt la bătaie în acest moment. Noi suntem circumspecţi în momentul ăsta, dar asta nu înseamnă că suntem negativişti”.

Dîncu crede că PNL va încerca prima dată să negocieze cu USR.

”Ne gândim că prima lor variantă pe care o vor alege în mod firesc, şi noi înţelegem de ce, vor încerca să readucă USR-ul, pe Dacian Cioloş, la masa negocierilor pentru a face împreună o majoritate. Dacă nu vor recurge la acest lucru, atunci noi aşteptăm să vedem ofertele pe care le vor face celelalte partide. Noi am fost flexibili încă de la început şi le-am cerut şi lor să nu mai pierdem timpul, să treacă peste acea soluţie cu Guvernul minoritar. Acum noi am propus program, puncte de program, am propus Guvern de tehnocraţi sau în ultima instanţa, dar nu am putut să discutăm acest lucru, nu l-am discutat niciodată serios, au fost doar discuţii individuale sau o participare a PSD eventual la o guvernare”, a spus Vasile Dîncu, potrivit news.ro.

PSD, deschis la discuții cu PNL

Pe acelaşi subiect

Vasile Dîncu a precizat că PSD nu a fost invitat de nimeni să intre la guvernare, dar este dispus să caute o soluţie împreună cu PNL. 

“Acesta nu este un lucru foarte simplu pentru că noi putem lua o decizie peste noapte, nici preşedintele, nici noi. Există multe incompatibilităţi care au fost chiar în această perioadă mi s-au părut că s-au multiplicat între PNL şi PSD. Ei au o hotărâre a unui for important -  lipsa de colaborare cu PSD. Dacă va dispărea şi această piedică ultima statutară, vom consulta şi noi partidul în zilele acestea repede şi vom găsi o soluţie. Nu spunem din start că vrem să participăm pentru că nu ne-a invitat nimeni, nici înainte şi nici acum. Suntem deschişi să căutăm o soluţie împreună cu PNL şi celelalte partide, USR şi ceilalţi”, a transmis Vasile Dîncu.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a mai afirmat că nu crede că social-democraţii vor merge cu o propunere de premier la consultările de la Palatul Cotroceni.

Nicolae Ciuca a renunțat la mandatul de premier desemnat

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunțat, luni seară, la finalul BEx-ul PNL, că își depune mandatul de premier în condițiile în care Cabinetul său nu a reușit să obțină susținere în Parlament. Sursele Observator susțin că PNL nu intenționează să vină cu o nouă variantă de premier, decizia de depunere a mandatului fiind o modalitate de a câștiga timp pentru negocierile politice. Cu toate acestea, Nicolae Ciucă a spus că decizia unei noi nominalizări este a lui Klaus Iohannis.

Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

criza politica mandat nicolae ciuca
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024