A explodat numărul de cazuri de enterocolită în România. Recomandările medicilor
Medicii avertizează să avem grijă ce alimente consumăm şi de unde le luăm. Temperaturile ridicate au dus la o explozie a cazurilor de enterocolită, iar copiii sunt cei mai expuşi în faţa acestei afecţiuni virale. Ca să vă faceţi o idee despre cât de gravă este situaţia, aflaţi că cel mai mare spital pentru copii din România, Grigore Alexandrescu, din Capitală, a înregistrat, doar în 24 de ore, peste 400 de îmbolnăviri.
De Adrian Lupușor la 09.08.2021, 16:43- Specialiştii atrag atenţia că minorii sunt cei mai expuşi la enterocolite.
Medicii susţin că ne confruntăm cu o explozie de cazuri de enterocolită. Vorbim de un număr de cazuri exponenţial mai mare decât aceeaşi perioadă a anului 2019, de pildă. Practic, la nivelul spitalelor din Bucureşti sunt sute de cazuri de enterocolită în fiecare zi.
Asta se întâmplă, însă, şi pentru că ne aflăm în plin sezon estival, când cazurile sunt mult mai frecvente. Noi am stat de vorbă cu mai multe mame, iar ele ne-au spus chiar că au evitat vacanţele, concediile la mare, tocmai pentru a-şi proteja micuţii de virusuri, bacterii şi paraziţi care pot apărea.
Ei bine trebuie să ştiţi că este foarte important ca, în cazul în care micuţul dumneavoastră prezintă simptome precum vărsături, scaune diareice sau febră, trebuie să vă păstraţi în primul rând calmul şi trebuie să nu-l lăsaţi să mănânce nimic pentru una sau două ore. Asta susţin medicii, iar importantă este şi hidratarea. Medicii recomandă şi evitarea prăjelilor, a semipreparatelor sau a dulciurilor din comerţ.