Antena LIVE

"Acest lucru este inacceptabil." Medicii din România așteaptă și 2 ani pentru a putea prescrie aceleași medicamente ca și colegii lor germani

Pentru Uniunea Europeană, piața unică reprezintă unul dintre principalele avantaje pe care le are în fața celorlalte mari economii ale lumii. Libera circulație a bunurilor și a serviciilor permite Europei să-și creeze și dezvolte oportunitățile economice. Totuși, după cum arată Politico, atunci când vine vorba despre medicamente, fiecare țara comunitară trebuie să se lupte pentru sine. Astfel, medicii din România pot aștepta și până la 2 ani până când pot prescrie aceleași medicamente ca și colegii lor din țări precum Germania.

De la 02.10.2023, 11:02
"Acest lucru este inacceptabil." Medicii din România așteaptă și 2 ani pentru a putea prescrie aceleași medicamente ca și colegii lor germani Shutterstock

După cum explică această analiză, această diferență care ajunge și la doi ani dintre medicii români și cei din Germania poate face diferența între viață și moarte pentru pacienții cu boli grave care așteaptă ca noi medicamente să ajungă pe piață. Acum, UE plănuiește o reformă în acest domeniu.

"Pacienții din statele membre occidentale mai mari au acces la 90% din medicamentele recent aprobate. În statele membre estice sau mai mici, acest număr este de până la 10%", a declarat comisarul pentru sănătate Stella Kyriakides într-un discurs din aprilie. "Acest lucru este cu adevărat inacceptabil."

Înaltul oficial al UE a prezentat planul Comisiei de a reforma piața farmaceutică a Europei, al cărui obiectiv principal este de a rezolva această problemă a accesului inegal. Idea de bază este aceea de a pedepsi companiile care nu își lansează produsul pe toate cele 27 de piețe ale UE în termen de doi ani. Este un instrument contondent pentru ceea ce spun experții că este o problemă complicată. Dar, în timp ce în Parlamentul European se poartă negocieri asupra textului acestei legi, există o serie de probleme care ar trebui luate în calcul.

Piedicile unei piețe europene comune a medicamentelor

Pe acelaşi subiect

Prima piedică care trebuie luată în calcul: banii. Unele medicamente sunt cu adevărat scumpe, plus căexistă mari diferențe economice în cele 27 de țări ale UE. De exemplu, PIB-ul Bulgariei pe cap de locuitor este de aproape cinci ori mai mic decât cel al Olandei. Asta înseamnă că unele țări pot cheltui mai mult pentru sistemul de sănătate, inclusiv medicamente.

Un motiv mai complicat constă în modul lipsit de transparență prin care sunt stabilite prețurile medicamentelor. Mai exact, negocierile pe această temă se poarte direct și între guverne și producători, iar asta înseamnă că nicio țară nu știe cât plătesc celelalte pentru același medicament.

"Ei (n.r. companiile farmaceutice) aleg să lanseze mai întâi medicamentele în țările în care se așteaptă să obțină prețuri mai mari, de obicei, țările cu venituri mai mari care pot plăti mai mult", a spus Sabine Vogler, care conduce departamentul de farmacoeconomie al Institutului Național de Sănătate Publică din Austria. "În țările din sudul Europei, cum ar fi Portugalia și Grecia și țările din Europa de Est , acestea sunt lansate în etapa ulterioară ... în doi sau trei ani."

Din perspectiva companiilor farmaceutice, discrepanța între Vestul și Estul Europei atunci când vine vorba de punerea pe piață a unor noi medicamente se datorează birocrației. În teorie, Directiva UE privind transparența limitează la 180 de zile perioada de timp în care țările trebuie să ajungă la o decizie cu privire la cât vor plăti pentru un medicament. Dar, în practică, legislația permite "înghețarea" deliberărilor în cazul în care autoritățile de reglementare și agențiile guvernamentale solicită companiilor mai multe date.

Și acest lucru se poate crește intervalul de timp pentru lansarea pe piață a unui medicament. O analiză a timpului mediu de acces pentru medicamentele personalizate pentru cancer în cinci țări a arătat că în Danemarca procesul durează puțin peste patru luni pentru a decide dacă plătește pentru un medicament. În Polonia, cea mai performantă țară, este nevoie de doar 30.

Ți-a plăcut acest articol?

comisia europeana medicamente romania germania
Întrebarea zilei
Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 11 mai 2024. Berbecii încep un proiect nou. Află ce se...
CaTine
Publicat 10.05.2024
Mihai Albu, diagnosticat cu cancer! Cunoscutul designer a fost operat în urmă cu...
spynews.ro
Publicat 09.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Amestecul minune, folosit de mii de ani, cu care trebuie să-ți uzi roșiile de 3...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cel mai vândut telefon Android în prima parte a anului 2024. Ce model a dominat...
Useit
Publicat 09.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Mama lui Justin Bieber sărbătorește vestea că o să fie bunică. Ce a spus...
ZU
Publicat 10.05.2024
Churros cu sos de ciocolată. Rețetă de gogoși spaniole
Hello taste
Publicat 10.05.2024
Bagajul copilului: ce să pui în el când călătorești alături de cel mic
Deparinti
Publicat 10.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Alina Boz și Umut Evirgen rup tăcerea după ce s-a spus că divorțează după...
Happy
Publicat 09.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de rodie. De ce îți poate îmbunătăți...
Medicool
Publicat 10.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024