Video SURSE: La recomandarea Comisiei Europene, România trebuie să aleagă dacă creşte taxele din iunie sau taie investiţiile
Taxe mărite de la jumătatea anului sau investiţii tăiate. Este alegerea dificilă pe care trebuie să o facă Guvernul, la recomandarea Comisiei Europene, potrivit surselor Observator. După negocierile de la Bruxelles, premierul a chemat la raport miniştrii pentru a discuta despre reformele întârziate. Guvernul speră sa salveze cât mai mulţi bani europeni nerambursabili.
Guvernul mai are la dispoziţie un an şi 10 luni pentru a implementa toate reformele cerute de Bruxelles, în schimbul cărora ar trebui să primim 19 miliarde de euro. În realitate, însă, am putea pierde jumătate din bani, cred experţii. Executivul renunţă la investiţiile întârziate şi se concentrează pe cele aproape de finalizare. "Trebuie sa regândim cererile de plată în modificarea PNRR pe care o propunem şi vrem să o trimitem Comisiei până la sfârşit de martie. Şi din această perspectivă mai mult de 3 cereri de plată nu vom putea trimite. Trebuie să fim pragmatici să atragem cât mai mulţi bani", a declarat Marcel Boloş.
Deocamdată, se iau în calcul impozite mai mari pe clădiri şi maşini.
Multe proiecte pentru extinderea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare ar putea pierde finanțarea din PNRR. La fel și decolmatarea lacurilor din Delta Dunării. Sunt întârzieri şi la construcţia a 27 de fabrici de reciclare . Încă nu s-a făcut evaluarea celor 150 de proiecte depuse și nici nu s-au semnat contractele de finanțare. Nici la împăduriri nu stăm prea bine. Doar 10 de mii de hectare au fost plantate din 26 de mii. Şi educaţia ar putea pierde bani. Din cele aproape 5.900 de şcoli care ar fi trebuit să fie dotate, doar 500 sunt in grafic. "N-aş vrea să renunţăm la niciun proiect, dar nici n-aş vrea să pun la risc finanţarea din PNRR prin faptul că în zona Educaţiei ne-am angajat la foarte multe lucruri pe care nu putem duce la bun sfârşit", a declarat Daniel David, ministrul Educaţiei.
Alte 7 proiecte de digitalizare sunt întârziate la ministerul economiei. Nu primim bani europeni nici pentru metroul de la Cluj-Napoca, trenuri cu hidrogen ori căi ferate moderne. Banii sunt direcionaţi către drumuri şi autostrăzi. "Responsabilitatea majoră e a statului pentru că el e coordonator de proiect, vorbim de investiţii publice şi dacă tu nu eşti capabil că primar să construieşti o şcoală e problema ta ca primar", a declarat Iancu Guda, specialist economic Observator. Pentru a ne încadra în ţinta de deficit bugetar de 7% din PIB anul acesta, specialiştii Comsiei recomandă creşterea taxelor la jumătatea anului sau tăierea investiţiilor.
"Noi, mediul de afaceri, dacă gândim în felul ăsta am fi de ani buni falimentari pentru că de ani buni mergem pe deficite, ne împrumutăm pe seama copiilor şi nepoţilor noştri care le vor plăti", a declarat Dragoş Anastasiu, consilier prezidenţial mediul de afaceri. Comisia Europeană a cerut Guvernului un raport cu progresele reformei fiscale până la finalul lunii aprilie. Deocamdată, se iau în calcul impozite mai mari pe clădiri şi maşini.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰