Când copiii îl iau pe "Nu" în braţe. Ce este tulburarea de opoziţie-sfidare şi cum se poate trata

Atunci când copilul nu ascultă, este sfidător şi are un comportament opoziţional, este un semn firesc, natural al dezvoltarii lui. Însă atunci când aceste manifestari sunt frecvente, agresive, şi nu va mai înţelegeţi cu el, trebuie să mergeţi la un specialist.

• Ce reproşează Donald Trump economiei româneşti

Dacă sunteţi părinţi sau aveţi nepoţi, în mod sigur auziţi cuvântul "NU" mai mult decât vă doriţi. De pe la doi ani, cei mici îl cam iau pe NU în braţe şi, în ciuda disperării părinţilor, specialiştii spun că este perfect normal. Sunt însă şi cazuri când această etapă devine mai mult decât doar o etapă, iar copilul deja şcolar continuă să spună, fără excepţie aproape, NU. Şi o face şi acasă, şi în faţa profesorilor sau educatorilor.

Ce este tulburarea de opoziţie-sfidare

Tulburarea de opoziţie-sfidare apare de obicei în perioada copilăriei şi, aşa cum îi spune şi numele, defineşte un comportament defiant al copilului. "În general, vârsta la care observăm este între 6 şi 8 ani. Pot varia destul de mult, refuz de a face un anumit lucru, dificultăţi de a respecta regulile sau negociere permanentă în respectarea regulilor. Orice adult poate fi refuzat sau pot apărea comportamente de sfidare", explică Bogdan Fiţiu, medic psihiatru.

Dar nu orice copil care are probleme în acceptarea regulilor poate fi încadrat aici. Comportamentul de opoziţie trebuie să se repete şi acasă, şi la şcoală, şi în mediul de prieteni. Atunci este momentul să mergem împreună cu cel mic la un specialist.

"Evaluarea la medicul specialist este necesară în fiecare caz pentru că această tulburare poate avea o mulţime de cauze. În momentul în care avem cauza identificată, intervenţia este, bineînţeles, foarte facilă. Abordarea nu va fi doar centrată pe copil, noi vom gândi că este într-un sistem de familie, şcolar sau de prieteni", adaugă Bogdan Fiţiu, medic psihiatru.

În general, terapia copilului şi a familiei, antrenarea acestor din urmă într-un tip de comportamente şi strategii, vor contribui la domolirea manifestărilor de opoziţie. Doar în cazurile excepţional de severe, atunci când simptomele şi agresivitatea sunt foarte puternice şi afectează deja viaţa socială şi şcolară a copilului, poate fi nevoie de medicaţie.

"Acest tipar poate avea manifestări şi în alte momente ale vieţii şi de aceea intervenţia timpurie este necesară înainte ca acest mod de comportament să devină obişnuit. Majoritatea copiilor care suferă de această tulburare au acest tipar de externalizare a emoţiilor si uneori manifestarile sunt disproporţionate", mai spune Bogdan Fiţiu, medic psihiatru. Numai că şi controlul poate fi învăţat şi educat, astfel încât copilul cu tulburare de opoziţie să ajungă un adult integrat social.

Un copil cu tulburare de opoziţie - una dintre cele mai frecvente tipuri de tulburare prezentă la copii, alături de cea comportamentală şi cea de tip ADHD - poate deveni un adult integrat social. Condiţia este însă intervenţia făcută la timp. Dacă în cazurile uşoare terapia individuală şi cea împreună cu familia sunt suficiente, sunt situaţii în care în ajutorul terapiei copilului cu probleme de comportament este nevoie şi de terapia separată a părinţilor care trebuie să respecte câteva reguli simple. În primul rând nu vor renunţa la cererile specifice în urma unui comportament nedorit. În al doilea rând nu vor oferi lucruri - obiecte, jucării în urma şantajului sau comportamentului nedorit. Copilul va fi însă laudat pentru comportamentul "corect" din punct de vedere social. Vor fi ajutaţi să îşi identifice emoţiile şi să le manifeste "moderat" şi vor fi înconjuraţi cu dragoste şi intelegere, nu cu agresivitate şi pedepse. Răbdarea şi perseverenţa vor aduce, în timp, rezultate.