Antena LIVE

Curs valutar

Ce salariu are un medic de familie în România şi cât câştigă pentru fiecare pacient

În România există aproape 12.000 de medici de familie la momentul actual, iar specialiştii susţin că numărul ar fi trebuit să fie mai mare, dar salariile relativ mici fac ca numărul de specialişti să se menţină sub cel necesar.

De la 12.02.2024, 10:12
WhatsApp
Aproape 12.000 de medici de familie activează în România la momentul actual

În România există aproape 12.000 de medici de familie la momentul actual. Aproximativ trei sferturi dintre aceştia sunt femei. Medicii de familie din România efectuează zeci de milioane de consultaţii în fiecare an.

Există, însă, o discrepanţă foarte mare între numărul de medici de familie care activează la oraş şi numărul de medici de familie care activează în mediul rural.

Ce salariu are un medic de familie în România şi cum se calculează

Salariul unui medic de familie din România depinde de mai mulţi factori. Vorbim despre factori precum experienţa avută, locaţia în care activează, numărul de pacienţi înregistraţi, implicarea în activităţi suplimentare, gradul de încadrare profesională, etc.

Pe acelaşi subiect

Practic, salariul unui medic de familie din România variază între puţin peste 2.000 de lei, pentru medicii de familie aflaţi la debut, şi peste 7.000 de lei, pentru medicii cu experienţă şi care au un număr mare de pacienţi înregistraţi.

Salariul unui medic de familie din România este stabilit 50% în funcţie de încasările de la CAS per capita, per pacient înregistrat şi care este asigurat, şi 50% în funcţie de venitul per serviciu.

Cât câştigă un medic de familie pentru fiecare pacient

În principiu, un medic de familie trebuie să aibă un număr minim de pacienţi înregistraţi şi care să fie asiguraţi. Apoi, pentru fiecare pacient în parte se primeşte un punctaj, iar punctajul total se transformă în venituri încasate de medicul de familie.

Atenţie, însă! Nu toate fondurile obţinute de medicul de familie în baza numărului de pacienţi înregistraţi şi asiguraţi se transformă strict în salariul medicului. Vorbim inclusiv de venituri din care medicul de familie trebuie să-şi plătească asistent medical, femeie de serviciu, utilităţi pentru cabinet, chiria cabinetului, consumabile, întreţinerea cabinetului, etc.

Cât câştigă un medic de familie în alte ţări UE

Medicii de familie din România sunt printre cei mai slab plătiţi din Uniunea Europeană. De exemplu, există informaţii care arată că un medic de familie din Polonia poate să câştige până la 1.700 de euro pe lună, iar un medic de familie din Germania poate să câştige chiar şi peste 10.000 de euro pe lună, în funcţie de numărul de pacienţi, de experienţa acumulată şi de serviciile oferite.

Din acest motiv, mulţi medici de familie din România decid să-şi încerce norocul peste hotare, iar ţara noastră are un deficit constant de medici de familie care să deservească populaţia.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

salariu medic familie castig medic familie contract medic familie asigurat medic familie conditii medic familie
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025