Antena LIVE

Curs valutar

Povestea unei învingătoare în lupta cu cancerul: 'Dacă ei au reuşit, eu nu pot?'

Cancerul nu este o sentință. Cei care se trezesc în faţa diagnosticului trebuie să ştie că sunt de fapt la începutul unei lupte, nicidecum la capătul drumului. 

De la 13.03.2019, 13:33
WhatsApp
Vezi și:

Cancerul nu este o sentință. Cei care se trezesc în faţa diagnosticului trebuie să ştie că sunt de fapt la începutul unei lupte, nicidecum la capătul drumului.

Medicii ne confirmă: sunt din ce în ce mai multe terapii şi metode de intervenţie, astfel încât boala să rămână doar o cumpănă în viaţă.

Chris Simion este una dintre cele mai cunoscute regizoare de teatru de la noi. Şi unul dintre cele mai cunoscute exemple de învingătoare. 

Chris Simion a aflat acum mai bine de un an că suferă de boala aceasta hâdă, care în fiecare an ucide o jumătate de milion de oameni la nivel mondial. Pe nepusă masă i s-a spus: aveţi cancer!

Pe acelaşi subiect

"Pentru că pentru mine viaţa nu este împărţită în experienţe bune sau rele. Viaţa e o sumă de experienţe şi le primesc aşa cum vin. Cred că ne sunt necesare, sunt date de Dumnezeu" a povestit Chris.

Şi de aici a început o luptă din care această femeie subţire, cu un suflet sensibil la tot ce înseamnă viaţa, a ieşit cu un zâmbet mare pe buze şi cu ochii luminoşi.

"Eu înainte să încep chimioterapia, eram după operaţie, m-am gândit să îmi caut un exemplu. Un exemplu, în afară de Iisus, care să mă spijine. Şi mi-am amintit de oamenii care au fost închişi în perioada comunistă. Şi atunci mi-am spus: dacă oamenii aceia au reuşit să treacă peste anii aceia prin atâta chin, nu pot eu?!" a mai adăugat Chris Simion. 

Şi a putut! Cu zile bune şi zile grele.

"Aş fi o ipocrită să spun că este un tratament simplu. Te desfiinţează, te pune la pământ. Dar trebuie să vezi dincolo de asta" a mai adăugat tânăra regizoare.

În cartea 'Care dintre noi' în care Chris Simion povesteşte despe lupta ei cu cancerul, spune la un moment dat: "Nu aveam nevoie de logică, aveam nevoie de credinţă". Şi pentru ea aşa a fost, i-au trebuit doar credinţa şi soţul ei.

"A fost Tiberiu full time job, Tiberiu soţul meu. Care a dovedit că merită să fie lângă mine, că are de ce să fie lângă mine. Nu aş fi stat lângă un om care ar fi întors măcar puţin spatele. Cele care rămân singure în urma unei experienţe de genul acesta ar trebui să se bucure. Să mulţumească pentru că au scăpat de oameni care nu aveau ce să caute în viaţa lor" a declarat Chris.

Cancerul schimbă vieţile oamenilor atât de dramatic, încât nu există om care să nu înceapă să îşi pună întrebări. Întrebări despre el şi alegerile lui, despre Dumnezeu, despre viaţă.

"În cazul depresiei spirituale prima întrebare este de ce, de ce eu, de ce mie. unde am gresit pana acum, oarea viata mea a avut un sens, oare mai are un sens de acum. Omul se cauta pe el şi sensul vieţii şi ce caută el în această lume, poate că în suferinţă poate găsi un sens în viaţă" a declarat Ileana Stănciuleasa, terapeut spiritual.

Şi Chris Simion povesteşte că boala aceasta care i-a încercat trupul atât de tare, de fapt i-a deschis sufletul şi mai mult.

"Am reuşit să înţeleg real care sunt priorităţile esenţiale în viaţa asta şi că pierdeam destul de mult timp pe care acum nu îl mai pierd, îl câştig. Oricât de dur era momentul şi oricât de dur şi oricât de halucinant nu era atât de greu încât să nu pot să trec prin el", a mai adăugat tânăra regizoare.

Impactul diagnisticului este însă de multe ori, devastator pentru pacient. Studiile arată că 45% dintre cei care află că suferă de cancer, se gândesc la un deces iminent.

"Sunt foarte multe metode de diagnostic, de screaning, de tratament şi în acest context resemnarea nu îşi găseşte locul. Trebuie dusă această luptă cu optimism şi încredere pentru că a devenit o boală ca oricare alta, o boală cronică, pentru care este foarte importantz ca pacientul să se mobilizeze, să fie cât mai informat şi să participe la luarea deciziilor medicale" a declarat Cristina Berteanu, director medical clinică oncologică.

Este greu de prevenit cancerul mai ales pentru că nu ştim ce îl provoacă. Dar pentru că paza bună trece primejdia rea, mergeti la controale, chiar şi atunci când nu vă doare nimic.

Şi pentru pacienţi, dar şi pentru familiile lor, cancerul este o veste care le schimbă viaţa. Pentru mulţi însă înseamnă o schimbare de perspectivă care îi face să aprecieze viaţa şi iubirea mai mult.

"Poţi să vezi partea urâtă a tratamentui, că slavă Domnului e din plin, dar dacă reuşeşti să te muţi un pic şi să vezi partea luminoasă, reînvii, renaşti" a mai spus Chris.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

chris simion
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024