Cum se face programarea pentru doza 3 de vaccin anti-Covid-19
Este record de cazuri de COVID 19 de la începutul pandemiei. Peste 11 mii de persoane au fost diagnosticate doar în ultimele 24 de ore. Situaţia este îngrijorătoare şi în secţiile de terapie intensivă, acolo unde 1.227 de pacienţi sunt internaţi în stare gravă. Alte 208 persoane au pierdut lupta cu virusul.
De Redactia Observator la 28.09.2021, 17:32Managerul Institutului Matei Balş susţine că în octombrie am putea ajunge şi până la 30.000 de infectări pe zi dacă nu ne vaccinăm şi nu respectăm măsurile de protecţie.
Cum se face programarea pentru doza 3 de vaccin anti-Covid-19
Pentru că numărul cazurilor de COVID 19 creşte ameninţător, de astăzi, a început şi vaccinarea cu a treia doză. Cei care doresc să se imunizeze o pot face fără o programare prealabilă, la centrele de vaccinare. Însă trebuie să îndeplinească o condiţie: să aibă cel puţin șase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin.
Vaccinarea cu a treia doză se poate face, deocamdată, şi prezentându-ne direct la orice centru de vaccinare, cu buletinul, fără a fi nevoie de programare.
- Valeriu Gheorghiță: 14.000 de români s-au vaccinat cu doza 3 în câteva ore
- Ministrul Cseke Attila consideră necesară introducerea certificatului Covid pentru personalul medical: Poate avea...
- Doza trei de vaccin anti-Covid restabileşte eficienţa la 97% faţă de formele grave de boală, anunță Valeriu...
Deşi la ora 8:00 s-a dat starul vaccinării cu cea de-a treia doză, unii oameni au venit chiar mai devreme. Aşa că pentru prima dată după mult timp, în Capitală s-au format cozi în faţa centrelor de vaccinare.
"Vreau să fiu primul care face a treia doză. Vreau să-i încurajez pe toţi angajaţii mei tineri să facă vaccinul. E important pentru mine să mă simt bine, să fiu apropiat de copii, de familie şi e foarte bine", spune un pacient.
Tot astăzi, în prima zi în care România a început imunizarea cu a treia doză, s-au vaccinat şi ministrul interimar al Sănătăţii, vciepremierul Kelemen Hunor şi şeful DSU, Raed Arafat.
Şi la Sibiu, oamenii au venit la centrele de vaccinare de la primele ore ale dimineţii.
"Este în primul rând o protecţie a noastră, mai ales că interacţionăm cu copiii, cu nepoţii", spune un alt pacient.
Medicii spun că spitalele COVID sunt în acest moment copleşite şi puţine sunt cele care mai au locuri libere. Managerul de la Institutul Matei Balş avertizează că sistemul medical ar putea intra în colaps şi nu va mai putea face faţă numărului mare de cazuri.
Cătălin Apostolescu, manager Matei Balş: În momentul de faţă ce vă pot spune este că nr pacienţilor este f mare, că spitalele dedicate COVID sunt copleşite şi nu mai au locuri libere. Dacă vom continua în modul incoştinet în care am făcut-o în ultimele 2 luni, vârful poate fi foarte mare. 20.000, 25 de mii, 30 de mii, nu ştiu. În octombrie, da.
La ora 14:00, aproximativ 14 mii de români erau vaccinaţi cu a treia doză.
Cu ce ne vaccinăm?
Specialiştii spun cu un vaccin ARN Mesager. Avem în țară în acest moment, pe stoc, 2,2 milioane de doze Pfizer BioNTech și 1,2 milioane de doze Moderna. Cine este eligibil se vaccinează cu vaccin ARN Mesager. Fie că ne-am vaccinat prima dată cu Pfizer BioNTech, cu Moderna sau cu AstraZeneca, ne vom vaccina cu doza 3 cu un vaccin produs prin tehnologia ARN Mesager.
Te poți vaccina cu orice vaccin ARN Mesager. Deci dacă ne-am vaccinat cu Moderna, ne putem vaccina cu Moderna sau cu Pfizer BioNTech, însă recomandarea noastră va fi pentru același tip de vaccin. Vorbim de Pfizer și de Moderna. Dacă cineva dorește din diferite motive să facă un switch, poate să facă fără probleme.
Dacă ne-am vaccinat cu AstraZeneca, care nu este produs printr-o tehnologie ARN Mesager, ne vom vaccina cu a treia doză alegând unul dintre cele două cu tehnologia ARN Mesager – Pfizer sau Moderna.